Mare atenție la pericolul la care ne expundem atunci când refolosim uleiul prăjit! Ce boli grave pot apărea

Mare atenție la pericolul la care ne expundem atunci când refolosim uleiul prăjit! Ce boli grave pot apărea
Sursa foto: Freepik /@ freepik

În urma unui studiu s-a ajuns la concluzia că reutilizarea în mod repetat a aceluiași ulei pentru prăjire ar putea să crească riscul de neurodegenerare și afecțiuni asociate. Printre bolile care pot apărea se numără Alzheimer sau boala Parkinson.

Mare atenție! Cartofii prăjiți în același ulei, folosit de mai multe ori, ne-ar putea afecta grav creierul, conform Antena 3.

„Foarte mulți români s-au obișnuit să mănânce ceva prăjit fiecare zi, ceea ce este greșit”

Medicul Simona Carniciu a dat mai multe informații cu privire la efectele reutilizării uleiului prăjit şi efectele grave pe care le are asupra sănătăţii.

În primul rând, trebuie să vedem calitatea uleiului pe care îl folosim. Dacă acesta formează o spumă deasupra sau are particule în interior, atunci nu-l mai putem folosi, dar dacă este destul de clar, poate fi filtrat printr-un tifon, a precizat medicul.

„Sunt familii care nu își permit financiar să folosească un ulei de puține ori. Ar trebui, în primul rând, văzută calitatea uleiului pe care îl folosim. Dacă acesta formează o spumă deasupra sau are particule în interior, atunci nu-l mai putem folosi.

În schimb, dacă este destul de clar, îl putem filtra printr-un tifon. Îl putem depozita într-o cutie de metal şi lăsa într-un loc răcoros. Cu toate acestea, nu recomand reutilizarea lui. 

De fiecare dată când folosim sau reîncălzim uleiul, se întâmplă niște reacții chimice. Se eliberează niște substanțe, precum acei radicali liberi despre care ştim că sunt dăunători. Și nu doar pentru boli neurodegenerative, ci și pentru un risc crescut de cancer, de diabet, de creștere a riscului de formare a ceea ce se numește inflamație silențioasă.

Uleiul poate fi  refolosit doar în anumite condiții

  1. păstrat departe de sursele de căldură și de lumină, altfel va oxida sau va râncezi
  2. temperatura de prăjire nu trebuie să depășească 180 de grade Celsius
  3. alimentele trebuie prăjite în cantități mici, între 150 și 200 de grame pe litru de ulei
  4. friteuza trebuie acoperită pentru a evita contactul cu oxigenul care duce la alteare mai devreme decât ar trebui
  5. uleiul refolosit nu trebuie să se răcească de tot între reprizele de gătit
  6. uleiul alterat trebuie schimbat când capătă o nuanță roșiatică, face spumă, nu se mai încălzește aproape deloc

Uleiul de măsline este stabil până în 115°. La fel şi uleiul de sâmburi de struguri. Uleiul de palmier, floarea soarelui şi cel de porumb până la temperaturi cuprinse între 200-220°. Pentru cartofi, putem folosi uleiul de palmier sau floarea soarelui. Pentru o omletă, putem folosi uleiul de măsline sau chiar untul sau untura.

Dacă vrem să gătim sănătos, dar la temperaturi mai mari, avem ghee. Ghee este o untură sau un unt din care a fost extrasă partea solidă a laptelui. Pe departe cel mai bun pentru gătit este uleiul de cocos.

Din nefericire, foarte mulți români s-au obișnuit să mănânce ceva prăjit fiecare zi, ceea ce este greșit.

Ar trebui, totuși, să încercăm să găsim metode alternative, pentru că avem disponibil cuptorul, hârtia de copt ca să nu prăjim.”, a precizat medicul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`