Marcel Ciolacu, premierul României, din nou: ”Trăim vremuri complicate”

Publicat: 23 12. 2024, 11:52
Sursa foto: Marcel Ciolacu / Facebook

În urma negocierilor politice dintre partidele care formează coaliția pro-europeană – PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale – Marcel Ciolacu ar urma să conducă viitorul Executiv. Președintele Iohannis l-a desemnat din nou premier.

Marcel Ciolacu a declarat că viitorul mandat nu va fi unul ușor

”Domnule Președinte, vă mulțumesc pentru încredere acordată. Mandatul încredințat astăzi mă onorează și mă obligă. Trăim vremuri complicate, dar eu cred că am învățat cu toții din greșelile trecutului.

Sper că alături de colegii mei din coaliție, să găsim cele mai bune soluții pentru a trece cu bine peste provocările pe care le avem în față. Sunt conștient de faptul că nu va fi un mandat ușor.

Esențial este ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor și să asigure un climat predictibil pentru mediul de afaceri. Trebuie să accelerăm reformele cuprinse în PNRR pentru a reduce cheltuielile bugetare, iar orice surplus să-l ducem la investiții.

Ca și până acum, România ne-a transmis un mesaj clar. Românii au nevoie de stabilitate, predictibilitate, reforme și securitate și de un guvern care să acționeze punând pe primul plan interesul național. Așa să ne ajute D-zeu vă mulțumesc.”