Marcel Ciolacu: Îi asigur pe toți românii rămași încă în Fâșia Gaza că vom continua să lucrăm nonstop pentru a-i aduce cu bine acasă (VIDEO)
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a promis, joi, la începutul ședinței de Guvern, că autoritățile vor continua să lucreze „nonstop pentru a-i aduce cu bine acasă” pe românii care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza.
„Vreau să le mulțumesc, în primul rând, tuturor celor implicați în operațiunea de salvare și repatriere a primului grup de români din Gaza. Știu bine cât de grea a fost această misiune desfășurată sub o presiune emoțională uriașă. Totodată, îi asigur pe toți românii rămași încă în Fâșia Gaza că vom continua să lucrăm nonstop pentru a-i aduce cu bine acasă”, a declarat premierul.
Macel Ciolacu a fost în Egipt pentru a-i întâmpina pe românii evacuați din Fâșia Gaza
Premierul României a fost miercuri la Cairo pentru a-i întâmpina pe românii evacuați din Fâșia Gaza în contextul războiului dintre Statul Israel și Hamas.
„Cred că atât eu, cât și doamna ministru (Luminița Odobescu de la MAE, n.r.) am făcut astăzi un gest de normalitate și, mai mult decât atât, am transmis un semnal foarte clar că statul român nu lasă niciun român în urmă. Astăzi au fost recuperați 129 de români, atât români cu cetățenie română, în România, cât și români din Republica Moldova (…). În continuare celula de criză de la Ministerul de Externe va funcționa, până când vom recupera ultimul român din Fâșia Gaza care dorește să vină în România sau în Republica Moldova”, declara Marcel Ciolacu la revenirea în țară.