Premierul Marcel Ciolacu a discutat, joi, cu reprezentanții Asociaţiei Municipiilor din România (AMR). Aceștia au solicitat un mecanism de compensare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale privind măsura de redirecţionare a banilor încasaţi din impozite locale, conform unui comunicat al Guvernului, informează Agerpres.
Întâlnirea a avut loc în format online.
„Consultările s-au axat asupra modului în care Guvernul poate susţine, în continuare, activitatea autorităţilor locale, precum şi finanţarea proiectelor de dezvoltare derulate de acestea cu fonduri accesate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Programul ‘Anghel Saligny’ şi prin Planul Naţional de Investiţii. Şeful Executivului şi ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului au evaluat propunerile venite din partea Asociaţiei Municipiilor din România, care au solicitat, până la jumătatea lunii februarie, când este prevăzută închiderea execuţiei bugetare la nivelul administraţiilor locale, un mecanism de compensare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale privind măsura de redirecţionare a banilor încasaţi din impozite locale”, informează Biroul de presă al Executivului.
Marcel Ciolacu a solicitat Asociaţiei Municipiilor din România o listă cu problemele considerate prioritare. Pe baza acestora, în perioada imediat următoare, vor fi analizate măsurile necesare şi sursele de finanţare, mai menţionează sursa citată.
„Dorinţa Guvernului este ca oportunităţile de finanţare prin fonduri europene şi prin programe naţionale să poată fi valorificate în continuare prin investiţii, iar continuarea proiectelor asumate este esenţială în acest sens”, a transmis premierul Ciolacu.
La aceste discuţii au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Adrian Veştea, şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.