Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că atacurile ruse au ajuns, câteodată, la 80-100 de metri față de granița României.
Premierul a făcut declarația, luni, la Varna, după o întâlnire cu premierul bulgar și cel grec. Acesta a mai zis că este nevoie de o „strategie comună în cadrul NATO” astfel încât să nu mai existe aceste atacuri ruse atât de aproape de granița noastră.
„Am discutat cu omologii mei din Bulgaria și Grecia despre recentele evoluții din regiune, context în care am subliniat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. După cum bine știm, Federația Rusă atacă infrastructuri portuare ucrainene aflate la granița României, câteodată distanța fiind de 80-100 de metri între atacuri și frontiera României. Cred că trebuie învestit în continuare și trebuie găsită o strategie comună în cadrul NATO pentru a evita în viitor astfel de atacuri”, a declarat premierul Ciolacu.