Stimulentul financiar pentru personalul medical implicat în tratarea bolnavilor de COVID-19, acordat în două tranșe. Despre ce sumă este vorba
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat că stimulentul acordat personalului medical, angajat în tratarea bolnavilor de coronavirus (75.000 de cadre medicale), va fi acordat în două tranşe, în lunile mai şi iunie.
Suma alocată pentru acest proiect este de 120 de milioane de euro, bani relocaţi din proiectele pe care le avea în derulare Ministerul Fondurilor Europene.
„Stimulentul nu este în funcţie de veniturile personalului medical, pentru că există un singur risc la care se expune tot personalul medical implicat în tratarea bolnavilor. Sunt 75.000 de cadre medicale pe care le-am luat în calcul, le-am estimat să beneficieze de acest stimulent medical şi cred că este o recompensă pe care şi alte state membre au acordat-o tuturor celor implicaţi în această perioadă în tratarea pacienţilor bolnavi cu COVID-19”, a declarat Boloş, la DIGI 24.
Acesta a mai precizat că de cei 2.500 de lei brut, care se impozitează doar cu impozitul pe venit, vor beneficia de la medici până la asistenţi medicali, personalul care deserveşte ambulanţele, personalul paramedical și întreaga gamă de personal medical care este implicată în transportul, echiparea, diagnosticarea, tratamentul bolnavilor decoronavirus.
O altă măsură vizeazăsprijinul bătrânilor aflați în carantină, prin intermediul unor asistenți sociali și comunitari.
„A fost aprobata o a treia măsura cea referitoare la asistenții sociali, un numărde 1.000 de asisitenti sociali si comunitari care vor oferi serviciu de asistențăla domiciliu pentrupersoanele de peste 65 de ani, aflate în autoizolare și care au nevoie de sprijin. Un numar de 100.000 de persoane vârstnice a fost luat in calcul. Sper sălansam acest apel de proiecte și săpoata ca asistentți sociali săpresteze servicii pentru persoanele varstnice. Va fi un telefon verde social pentru cei care au nevoie de aceste servicii”, a mai explicat ministrul.
Pentru a putea fi decontat din fonduri europene, stimulentul de risc medical trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
Una dintre acestea se referă la plata acestui stimulent de către unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii odată cu acordarea drepturilor salariale.
O altă condiție impusă de reprezentanții Bruxellesului este ca totți cei care beneficiază de această plată să fie numiți prin decizie a conducătorului unității sanitare angajatoare.
De asemenea, se cere ca unitatea medicală să facă parte din rețeaua sanitară COVID.