MApN: „Misiunea – să îl protejăm pe Moș Crăciun. Crăciun fericit tuturor” / Mesaje emoționante de la militarii români aflați la mii de kilometri de casă. Cum e Crăciunul în Afganistan

Publicat: 24 12. 2020, 20:13
foto: Facebook @ MApN

Ministerul Apărării Naționale a urat tuturor un Crăciun fericit și a fost „vocea” unor mesaje emoționante de la militarii români care petrec sărbătorile la mii de kilometri de țară.

Mesaje emoționante de la militarii români dislocați la mii de kilometri de casă. Cum e Crăciunul în Afganistan

„Crăciunul în Afganistan nu e acoperit de nea, ci de praful deșertului și, cu siguranță, în ziua de Crăciun avem de executat o misiune. Masa nu e încărcată de sarmale, piftie sau șorici, ci este o masă normală, la cantină. Cel mai minunat lucru de aici e slujba de la mica noastră capelă, care ne amintește de frumusețea Crăciunului de acasă.Pentru mine, este a doua oară când petrec Crăciunul în Afganistan. Un Crăciun plin de amintiri și de dor de cei dragi de acasă. Dar mai presus de toate este misiunea pentru care am venit și pe care trebuie să o ducem până la capăt.Celor de acasă le transmit sărbători fericite și luminate, cu sănătate și multe bucurii. Pace și credință în suflet frumos!”, a spus Caporal Oana Serețan, pistolar în cadrul Companiei Chimeras, din Batalionul de Protecția Forței „Golden Lions”, potrivit MApN.

„De ziua ta, din Afganistan, îți urez La mulți ani, iubită mamă!”

Tot astăzi, MApN a redat și mesajul de la mulți ani al unui militar român dislocat în Baza Militară Kandahar pentru mama sa, despre care spune că l-a învățat să fie „un soldat devotat”.

„Mama mea a fost întotdeauna o femeie muncitoare și cu zâmbetul pe buze. Ea m-a învățat de mic că mai presus de toate este Dumnezeu, că prin rugăciune prindem putere, ne menținem sensibilitatea și continuăm să iubim.Acum, la rândul meu am devenit părinte și vreau să îmi cresc copilul așa cum m-ai crescut tu pe mine. Tu ești exemplul meu și îți mulțumesc pentru tot.Tu m-ai făcut puternic și m-ai învățat să fiu un soldat devotat.De ziua ta, din Afganistan, îți urez La mulți ani, iubită mamă!”, a fost mesajul CaporaluluiDorin Drimbe, pistolar în cadrul companiei Barbarians, din Batalionul de Protecția Forței Golden Lions, dislocat în Baza Militară Kandahar.

Acțiune caritabilă organizată de militarii români la complexul social de la Mănăstirea Dumbrava

Pentru că „militarii sunt oameni ai faptelor”, Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Batalionul 400 Sprijin „Feleacu” au organizat o acțiune caritabilă la complexul social de la Mănăstirea Dumbrava.

„Din suflet, cu bucurie și speranță.Militarii sunt oameni ai faptelor, iar camarazii lor, personalul civil, li se alătură mereu cu devotament și implicare. A fost și cazul acțiunii caritabile organizate de comandamentul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Batalionul 400 Sprijin „Feleacu” la complexul social de la Mănăstirea Dumbrava.Speranța, curajul și tăria de a trece peste greutăți nu sunt niște simple cuvinte. Toate au chip. Au numeroase înfățișări și tot atâtea povești. Iar noi avem multe de învățat și mai multe de făcut. Solidaritatea și empatia au și ele chip. Poate chiar al fiecăruia dintre noi. Dăruiți bucurie și speranță! Noi vom încerca de fiecare dată când vom putea.Moșu’ a adus la Mănăstirea Dumbrava cadouri pentru fiecare, de la mic la mare, jucării, rechizite, dulciuri, alimente neperisabile, articole sanitare ori de menaj, precum și obiecte necesare activităților de zi cu zi. Complexul social de la Mănăstirea Dumbrava oferă, în prezent, servicii și îngrijire pentru 130 de persoane, copii, mame singure si vârstnici”, se arată într-un text scris de Cristina Toma și postat pe pagina MApN.

#4