Trei pacienți ucraineni vor fi preluați, duminică dimineață, de către o aeronavă a MApN și transportați în Danemarca. Avionul de tip C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române efectuează o misiune de transport umanitar pentru preluarea şi transportul bolnavilor din Ucraina către spitale din Copenhaga, a transmis Ministerul Apărării Naţionale. Misiunea se desfăşoară pe ruta Otopeni – Rzeszów-Jasionka (Polonia) – Copenhaga (Danemarca) – Otopeni.
Cei trei bolnavi, în vârstă de 18, 49 şi, respectiv, 50 de ani, vor fi preluaţi de pe Aeroportul Internaţional Rzeszów-Jasionka din Polonia şi transportaţi la Copenhaga pentru tratament în unităţi medicale din Danemarca.
Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi ai Bazei 90 Transport Aerian.
Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, după o cerere a Ucrainei în baza Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienţi din Ucraina către ţările membre.