MApN a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist
Ministerul Apărăii Naţionale (MApN) a anunțat că a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist, potrivit Mediafax.
Condițiile sunt ca cei care candidează să aibă peste 18 ani împliniți până la data începerii programului de instruire, și cel mult 50 de ani împliniți până la data încetării îrimului contract de angajare. O altă condiție este ca cei care aplică să fi absolvit învăţământul obligatoriu şi să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire.
Candidaţii care optează pentru arma „auto” trebuie să posede permis de conducere auto de categoriile B şi C. Această condiție este necesară şi pentru arma „geniu”, însă doar pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto.
Candidaţii care se află în rezervă trebuie să fie de acord să renunţe la gradul dobândit anterior şi deţinut ca rezervist, după angajarea în armată.
Mai mult, cei care candidează pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea „însoţitor de bord-paramedic”, trebuie să deţină o diplomă de absolvire a unei şcoli sanitare postliceale.