Ministerul Educației a lansat la începutul lunii un compendiu pentru elevii de clasa a V-a, un manual pentru mai multe discipline care să înlocuiască la ore timp de 8 săptămâni manualele specifice fiecărei disciplini care nu au fost încă editate.
Numai că acest compediu, lansat cu mult fast de ministrul Liviu Pop, e plin de greșeli, amestecă religia cu istoria, prezintă indicații geografice eronate, are confuzii și contraziceri de la o materie la alta și folosești mai mulți termeni ce nu sunt accesibili pentru vârsta elevilor de clasa a V-a, arată o analiză făcută de Libertatea.
Cea mai flagrantă greșeală o constituie introducerea creaționismului în segmentul dedicat Istoriei. Deși creaționismul nu este recunosc ca o știință și nu este acceptat pentru că nu aduce dovezi, în compendiu teorii creaționiste sunt amestecate cu teoriile istoricilor și dovezile antropologice și arheologici pentru a crea o amestecătură din care elevilor le e greu să priceapă ceva.
Câteva pagini mai departe, compendiul o dă din nou în bară. Mai exact, trebuie să localizeze geografic o serie de popoare antice, precum summerienii, assirienii, evreii sau fenicienii. Ei bine, toate acestea sunt localizate în ”Asia Mică”. Numai că aceasta nu este altceva decât o denumire a Turciei actuale. Și cu toate acestea, manualul de istorie din care elevii trebuie să învețe spune negru pe alb că evreii sunt localizați ”în Asia Mică, pe valea râului Iordan”.
Greșelile nu se opresc aici, la partea despre perși se menționează ca realizări ”primul mare imperiu din istorie”, deși cu câteva rânduri mai sus se vorbește despre Imperiul Egiptean, care oricum a apărut cu mult înainte de cel Persan.
Din aceeași categorie avem și o serie de informații astronomice. Mai exact, la pagina 224, avem definiția unității astronomice – de 150 de milioane de kilometri și anul-lumină, definit ca ”9 x 10 la puterea a 12-a”. Totul la Geografia de clasa a cincea… De remarcat că elevii aflați la începutul ciclului gimnazial nici nu știu de puteri la începutul clasei a cincea și urmează să le învețe la matematică abia mai târziu.
Analiză completă poate fi citită AICI