Mandatul de arestare a lui Sebastian Ghiță, REVOCAT DEFINITIV. Prima reacție a omului de afaceri: E finalul unui calvar. Mă consult cu avocații să decid dacă mă întorc în țară
Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au anulat definitiv mandatuleuropean de arestare emis pe numele omului de afaceri Sebastian Ghiță.
„Pot să spun că e o veste bună pentru mine și trebuie să adresez mulțumiri judecătorilor care au luat această decizie și tuturor judecătorilor care au avut răbdare în acești cinci an să vadă petrecându-se în fața dânșilor aceste situații, unele tragice, unele hilare.
Totodată cred că ar trebui să mă bucur pentru că poate odată cu astfel de decizii societate românească resșește să se așeze. Cred că toți suntem datori să respectăm deciziile judecătorilor mai ales când acestea nu mai sunt influențate de probe falsificate. Ne înjurăm și ne bălăcărim unii pe alții cu o energie demnă de cauze mai bune.
Nu este bine ce s-a întâmplat și nu este bine nici ce se întâmplă. Ne facem rău în afară, ne facem rău și înăuntru. Epăcat de anii aceștia pe care i-am pierdut.
E finalul unui calvar. Mă consult cu avocații să decid dacă mă întorc în țară”, a transmit Sebastian Ghiță pentru RTV.
Întrebat cine va plăti pentru dosarul său, Sebastian Ghiță a precizat că este mai important ca autoritățile să facă să nu se mai întâmple asemenea lcururi în justiție.
„Cred că mai important,decât cine va plăti, să facem să nu se mai întâmple. Cum să nu le mai fie frică oamenilor că vor fi arestați ca pe vremea comuniștilor”, a mai spus Ghiță.
Amintim că Sebastian Ghițăa fugit în Serbia, chiar in noaptea in care a fost pierdut de filajul politistilor, în 19 decembrie 2016.
Pe numele lui Sebastian Ghita existau doua mandate de arestare in lipsa, el avand cinci dosare penale in Romania.
Acesta a fost ultimul dosar în care era dispusă arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiță.
„Am solicitat revocarea mandatului de arestare pentru că avocații mei au reușit să obțină noi probe și noi dovezi că acest ultim dosar în care mai am mandat de arestare s-a bazat pe probe falsificate. Am dovada clară că procurorii de la Ploiești, Onea și Negulescu, au presat și în acest dosar – cinci am avut – în fiecare dintre ele, tone, zeci de declarații au fost obținute prin falsuri sau prin folosirea unor martori care să dea declarații sub presiune”, declara Sebastian Ghiță, la România TV.