Mâncarea care te omoară încet, dar sigur. Oricine manancă asta (FOTO)

Publicat: 28 03. 2018, 15:04

Alimentele pe care le consumăm au o influenţă puternică asupra sănătăţii noastre şi ne fac rău sau bine.

Astfel, iată câteva dintre mâncărurile care ne fac mai mult rău decât bine:

1. Margarina
Margarina, aliment făcut cu uleiuri vegetale hidrogenate, este periculoasă şi trebuie să ne ferim de ea fiind un motiv al riscului crescut de boli de inimă şi cancer.

2. Mezelurile
Specialiştii asociază carnea procesată cu cancerul colorectal, precizând că atunci când mănânci un hot dog zilnic (sau 50 de grame de carne procesată), creşte riscul de cancer colorectal cu 21%.

3. Chipsurile din cartofi
Unul dintre cele mai apreciate gustări, nu este şi una dintre cele mai sănătoase. Având un conţinut extrem de ridicat de grăsimi, sare şi calorii, chipsurile dus la creşterea în greutate accentuată şi prezenţa colesterolului.

4. Preparate fără grăsimi
Cercetătorii au descoperit că preparatele fără grăsimi conţin ca înlocuitor zahăr, îndulcitori artificiali sau un nivel ridicat de fructoză. Astfel, nu grăsimea dăunează ci tipul de grăsime ales.

5. Cartofii prăjiţi
Cartofii prăjiţi este una dintre mâncărurile cele mai nesănătoase, fiind o bombă calorică. O porţie mică de cartofi prăjiţi de la un fast-food conţine o valoare între 200 şi 340 de calorii.