Managerul Spitalului Universitar, despre răniții de la Colectiv: Mai avem opt internați care nu au leziuni amenințătoare de viață, care treptat vor pleca acasă (VIDEO)

Managerul Spitalului Universitar, despre răniții de la Colectiv: Mai avem opt internați care nu au leziuni amenințătoare de viață, care treptat vor pleca acasă (VIDEO)
Foto: B1 TV

Managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cîrstoiu, a prezentat luni starea răniților din clubul Colectiv care se mai află internați în unitatea pe care o conduce.

Cîrstoiu a precizat că la Spitalul Universitar se mai află opt pacienți care nu au leziuni care le pot pune viața în pericol.

”Am avut 28 de pacienți, 25 în prima zi, trei veniți ulterior. Cei trei nu au avut leziuni amenințătoare de viață. Din cei 25 veniți în seara accidentului, o pacientă a fost decedată la internare. Din 24 de pacienți au fost zece pacienți critici, în stare foarte gravă. În prezent, în Spitalul Universitar, din cei zece pacienți critici, am înregistrat un deces. În ceea ce privește pacienții existenți la ora actuală, mai avem opt internați care nu au leziuni amenințătoare de viață, care treptat, treptat vor pleca acasă. Au doar leziuni ale membrelor, ușoare, la nivelul mâinilor, au început programul de kinetoterapie și recuperare. Practic sunt leziuni care fac ca acești pacienți, cei opt care sunt internați în momentul acesta, să plece acasă”, a declarat managerul spitalului.

”Din cei zece pacieți critici, un pacient a decedat. Din ceilalți nouă, patru sunt ieșiți din starea de pacienți critici și sunt pe punctul de a fi transferați în secții. Cinci au fost transferați în străinătate. Un cetățean german, transferat prin implicarea statului german. Alți doi au fost transportați aseară în Marea Britanie, din care unul foarte grav, cu leziuni grave. Au ajuns cu bine acolo. Iar unul a fost trimis în Olanda, nu era un pacient în stare foarte degradată, și unul la Viena”, a mai explicat Cătălin Cîrstoiu.

”Noi nu tratăm arși în mod curent, pentru noi a fost o provocare. Noi am încercat să facem față acestui incident. Vreau să le mulțumesc colegilor mei. Din punctul nostru de vedere este ultima comunicare pentru că pacienții vor pleca acasă. (…) E o etapă pe care noi o închidem aici”, a mai spus Cîrstoiu.

Noi date despre starea răniților de la Spitalul Universitar

#DIRECT_ONE_bvqqoz#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”