Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, arestat preventiv pentru 30 de zile: Decizia nu este definitivă

Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, arestat preventiv pentru 30 de zile: Decizia nu este definitivă
Foto: ziuaconstanta.ro

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Dănuţ Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, informează Agerpres. Decizia nu este definitivă.

Căpăţână a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce lua mită 10.000 de euro.

Procurorii susţin că, în perioada 2011-2015, între acest spital, reprezentat de Căpăţînă, şi o societate comercială s-a încheiat un acord cadru și mai multe contracte pentru prestarea serviciilor IT. Valoarea acestora era de aproximativ 556.800 euro, fără TVA.

"În același context, pentru 'buna derulare' a contractelor și pentru a nu exista întârzieri la plata facturilor pentru serviciile prestate, Dănuț Căpățînă a pretins și primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanții firmei respective (denunțători în cauză) inițial suma de 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro. Plățile s-au făcut, la indicația lui Căpățînă, în baza unor contracte de 'consultanță' încheiate de societatea respectivă cu două companii offshore, ce aparțineau managerului unității medicale, deși firma respectivă nu a beneficiat niciodată de asemenea de servicii", se arată într-un comunicat al DNA.

"În aprilie 2016, în contextul în care aceeași societate se afla în negocieri cu spitalul în vederea încheierii unui nou contract, cu ocazia unei întâlniri, Căpățînă i-a amintit unuia dintre denunțători faptul că mai are de achitat o 'datorie' de 50.000 euro. După ce au căzut de acord cu privire la suma și modalitatea de remitere, respectiv 25.000 — 30.000 de euro, plătibilă cash și în rate, inculpatul a pretins pentru derularea viitorului contract 10% din valoarea facturilor emise, respectiv suma de 1.300 euro/lună, față de procentul de 15% pretins anterior", mai arată procurorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)