Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași cere ca medicamentul antiviral Favipiravir să fie eliberat cu circuit deschis, în farmacii: „Va duce la reducerea numărului de internări”
Un alt medic dintr-un spital de stat din România cere Guvernului facilitarea accesului populației la medicamente antivirale, eficiente în tratarea COVID-19. Printre experții care iau atitudine se numără Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași.
Florin Roșu solicită eliberarea medicamentului antiviral Favipiravir, prin farmaciile din țară, cu circuit deschis. Punerea la dispoziție a acestui medicament, pe bază de rețetă, ar putea reduce semnificativ presiunea din spitale, la care contribuie foarte mulți pacienți cu forme medii.
„Propun ca antiviralul Favipiravir să poată fi eliberat din farmaciile cu circuit deschis. Sigur, acesta va fi eliberat pe bază de reţetă completată, eliberată de medicul specialist, medicul de familie, să fie decontată exclusiv de către stat. Acest deziderat ne va duce, mai mult ca sigur, la reducerea numărului de internări în cadrul spitalului, de transformare a formelor medii în forme severe şi tratarea pacienţilor cu forme medii la domiciliu”, a declarat Florin Roșu, potrivit Agerpres.
Medicamentul Favipiravir ar putea ridica presiunea din spitale și astfel, ar putea fi salvate vieți, potrivit medicului din Iași
În prezent, la Spitalul din Iași, condus de către Florin Roșu, sunt internați 65 de pacienți cu forme severe de COVID și peste 250 de persoane cu forme medii.
România încă se confruntă cu criza lipsei de medicamente. Abia în data de 5 octombrie, Guvernul a aprobat eliberarea în regim ambulatoriu a medicamentului Favipiravir pentru pacienții cu forme ușoare. Din păcate, medicamentul poate fi eliberat doar de farmaciile cu circuit închis, din unitățile sanitare, la recomandarea unui doctor din cadrul spitalului respectiv.
La începutul lunii, Ungaria a trimis României 1000 de cutii de medicamente Favipiravir.
Ministerul Sănătății: Favipiravir, autorizat doar temporar în România
La începutul lunii, ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat că Favipiravir are autorizație temporară și nu se află pe lista de medicamente compensate în România, în ciuda crizei COVID-19.
„Drept urmare, nu poate fi acordat gratis în sistemul farmaciilor. De asemenea, acest medicament este introdus în România pe o autorizaţie de nevoi speciale, deci nu are autorizaţie de punere pe piaţă solicitată de către producător.
(…) Poate fi folosit numai pentru bolnavii COVID cu forme uşoare, atunci şi consideră că tratamentul poate continua în afara spitalului în sensul în care pacientul poate părăsi spitalul, atunci poate prescrie şi se poate livra din farmacia cu circuit închis a spitalului acest medicament şi pacientul în acest caz pleacă acasă şi urmează tratamentul la domiciliu, ceea ce înseamnă, din acest punct de vedere, o degrevare a sistemului spitalicesc”, a declarat Cseke Attila.