Managerul și doi directori de la Spitalul din Caracal, anchetați de DNA pentru că ar fi dat sporuri ilegale de 700.000 de lei

Publicat: 16 06. 2023, 14:14
Foto: Direcția Națională Anticorupție / Facebook

Procurorii DNA au început urmărirea penală a managerului și a doi directori de la Spitalul din Caracal, într-un dosar în care aceștia sunt acuzați că ar fi dat sporuri ilegale de 700.000 de lei.

Managerul și doi directori de la Spitalul din Caracal, anchetați de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu datele de 08 respectiv 13 iunie 2023, a inculpaților:

RADU DUMITRU-LIVIU, la data faptelor manager al Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– abuz în serviciu,

– fals intelectual, în formă continuată,

– complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

MITRAN MARIAN, la data faptelor director financiar-contabil în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– fals intelectual, în formă continuată,

– complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,

IONESCU MIHAELA, la data faptelor director medical în cadrul Spitalului Municipal Caracal, județul Olt, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– fals intelectual, în formă continuată,

– complicitate, sub forma participației improprii, la folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În perioada decembrie 2020 – martie 2021, în contextul aprobării unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, inculpatul Radu Dumitru Liviu împreună cu inculpații Mitran Marian și Ionescu Mihaela, ar fi întreprins mai multe demersuri pentru obținerea în mod ilegal a unor fonduri europene și ulterior au dispus în mod abuziv de sumele obținute cu titlu de stimulent de risc.

În conformitate cu dispozițiile legale, în vigoare în acea perioadă, putea beneficia de stimulentul de risc întreg personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, cum este și Spitalul Municipal Caracal, cu condiția ca aceste persoane să fi activat în timpul stării de urgenţă și să fi avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă persoanele respective au fost confirmate cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate.

Concret, în contextul de mai sus, cei trei inculpați ar fi întocmit și semnat mai multe documente în care ar fi fost inserate date care nu ar fi corespuns realității, pe care ulterior le-au înaintat către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării.

Aceste demersuri ar fi avut ca urmare obținerea pe nedrept de către Spitalul Municipal Caracal a sumei de 740.000 lei din fonduri europene.

Ulterior, din suma obținută în mod ilegal, inculpații Radu Dumitru Liviu și Mitran Marian ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei.

În aceeași perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, inculpatul Radu Dumitru Liviu nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru un număr de 19 persoane îndreptățite să intre în posesia lor.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin celor trei inculpați.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaților Radu Dumitru-Liviu, Mitran Marian și Ionescu Mihaela li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.