Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov: „În ultimele zece zile creșterea solicitărilor este de 35 – 40% față de o zi obișnuită”
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, Alice Grasu, numărul solicitărilor la SABIF a crescut în ultimele 10 zile, cu 35 – 40% față de o zi obișnuită.
Solicitările la ambulanță, crescute cu 35 – 40% în ultimele 10 zile
„De la 1 octombrie până acum a crescut numărul solicitărilor, dar în ultimele zece zile creșterea este de 35 – 40% față de o zi obișnuită la Serviciul de Ambulanță. În ultimele 14 zile, vorbim de 24.554 de persoane care au avut nevoie de ambulanță și au și primit ajutor”, a spus Grasu.
Doar în ultimele 24 de ore au fost 1.911 persoane care au avut nevoie de serviciile SABIF, iar în ultimele 48 de ore – 3.900 de persoane, mai precizează managerul.
„Avem tot sprijinul autorităților. Încă de luni a fost publicată o Hotărâre de Guvern prin care s-au prelungit posturile alocate în perioada stării de urgență, astfel că cele 105 posturi care ne-au fost distribuite SABIF au fost din nou puse în procedura de ocupare. S-au primit dosare. Acum la ora 12,00 s-a închis perioada de depunere a dosarelor. Noi de luni am publicat imediat pe site-ul nostru. Avem un număr de 22 demediciîn procedura de ocupare, 65 de șoferi ambulantieri, 49 de asistenți și 5 operatoare registrator de urgență. Pe lângă cele 105 posturi a fost și un număr de posturi care s-au vacantat în ultimele două luni, ale noastre, ale SABIF și au fost și posturi temporar vacanțe pentruconcediide boală de lungă durata sau de creștere și îngrijire copii”, a mai punctat Grasu, precizând că alte șase mașini au fost primite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
„În această perioadă, toată lumea face eforturi. Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne prin Departamentul pentru Situații de Urgență caută soluții. De marți seară, am primit sprijinul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a șase mașini de administrație cu șoferi, iar de la DSP am primit patru medici și doi asistenți care au urcat pe aceste mașini, astfel încât au fost făcute șase echipaje care au mers la solicitări de Cod verde care prezentau semne și simptome de COVID-19 și au și testat aceste persoane, au recoltat probe în vederea realizării testelor.
Pentru evaluare, și aici se fac eforturi să se găsească în permanentă locuri pentru a fi evaluați. Cu internările sunt probleme, dar se comunica foarte bine atât cu DSP, cu MS, cu spitalele de ROL 1, cu spitalele de ROL 2. Se fac toate eforturile astfel încât persoanele care au într-adevăr probleme să li se poată găsi un loc”, a concluzionat medicul.
Alice Grasu, despre triajul pacienților la ambulanță
Întrebată cum se realizează triajul pacienților care au nevoie de o salvare la domiciliu, managerul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov a explicat faptul că întotdeauna vor avea prioritate urgențele.
„Întotdeauna au urgența de cod roșu, apoi urgența de cod galben va avea prioritate. Acele solicitări pentru persoane care prezintă semne și simptome minore, dar care sugerează infecția cu COVID-19 vor fi tratate ca și consultații la domiciliu, sigur vor ajunge la test, dar mai greu pentru că sunt multe solicitări”, a precit aceasta, într-o intervenție pentru B1TV.
În contextul exploziei de cazuri de COVID-19 din București, managerul Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a ținut să precizeze faptul că numărul solicitărilor este unul mare, dar și că se pierde timp important pentru echiparea și dezechiparea personalului.
„Numărul solicitărilor pentru recoltare este foarte mare, pe de altă parte, pentru a merge la astfel de solicitări echipejele trebuie să fie echipate corespunzător, pentru protecția echipajelor. Se pierde timp important cu echiparea și dezechiparea perosnalului, dar și cu dezinfectarea ambulanțelor și aparaturii. La aceste cazuri nu se face doar recoltare pentru teste și se efectuează și consultații”, a completat Alice Grasu.
Joi, România a înregistrat a doua zi consecutivă cu peste 4000 de infectări cu COVID-19.