Managerul Institutului Oncologic: Am făcut dezinfecție și cu produse Hexi Pharma. Departamentul de achiziții și-a efectuat corect și legal procedurile (VIDEO)
Managerul Institutului Oncologic București, Nicolae Dan Straja, reacționează în urma informațiilor apărute în presă potrivit cărora firma Medical Cleaning deținută de Dan Condrea primește sume uriașe pentru a asigura curățenia în acest institut.
Condrea este un nume-cheie într-un imens scandal, Hexi Pharma, o altă firmă a sa, fiind cea care a primit de la spitale peste 20 de milioane de euro în trei ani pentru furnizarea de dezinfectanți care, potrivit unei anchete a Gazetei Sporturilor, sunt diluați chiar și de zece ori.
Nicolae Dan Straja a susținut că departamentul de achiziții și-a efectuat corect și legal procedurile și că, într-adevăr, unele produse Hexi Pharma sunt folosite, dar epidemiologul face controale periodice și nu a găsit nicio problemă.
Totodată, acesta a mai afirmat, referitor la controlul dispus la Institut de Ministrul Sănătății, că este binevenit pentru că va lămuri anumite aspecte ”controversate” apărute în presă.
Managerul Institutului Oncologic: Am făcut dezinfecție și cu produse Hexi Pharma
#DIRECT_ONE_lbzr7a#
”Departamentul de achiziții și-a efectuat corect și legal procedurile privind achiziția serviciilor de curățenie. Licitația este în curs de finalizare, în timpul desfășurării acordului-cadru efectuându-se negocieri pentru ca, pe perioada desfășurării licitației mari, să se acopere necesarul în ce privește curățenie”, a declarat Straja.
Acesta a mai precizat că ar trebui deblocate mai multe posturi de îngrijitoare pentru ca Intitutul să nu mai fie nevoit să angajeze o firmă pentru curățenie.
Straja a mai spus că se folosesc produsele Hexi Pharma pe suprafețele mari, pentru dezinfectarea finală se folosesc produse de la o firmă importatoare, iar peroxizii pentru lenjerie sunt de la o a treia firmă.