Medicul Maria Niţescu, managerul de la Spitalul Matei Balş, a precizat, într-un interviu pentru Spotmedia, că nu are o explicaţie pentru cauzele incendiului și așteaptă rezultatele anchetei.
Maria Nițescu a fost numită în funcție în 22 decembrie 2020, de ministrul Nelu Tătaru, după plecarea lui Adrian Streinu Cercel în Parlament.
”Dacă demisia mea este soluția pentru ce s-a întâmplat, pentru tragedia din 29 ianuarie, nu este nicio problemă, eu nu sunt legată de funcție, dar consider că am făcut tot ce mi-a stat în putință în aceste 4 săptămâni”, spune managerul Spitalului „Matei Balș”, dr. Maria Nițescu.
Maria Niţescu, managerul de la Spitalul Matei Balş, a precizatcăinstalaţiile erau schimbate în totalitate, potrivit Spotmedia.
„Instalația de oxigen a fost pusă în funcțiune în decembrie. A fost gândită tocmai pentru a elimina în totalitate tuburile de oxigen folosite la începutul pandemiei. Nevoia de oxigen a crescut de peste 20 de ori în spital. Acest pavilion are prize de oxigen pentru fiecare pat, în toate saloanele, la toate etajele”, a precizat aceasta.
Medicula precizat că nu mai sunt tuburi de oxigen în saloane.
„Oxigenul vine pe o țeavă care este pusă în plinta din perete, unde există și restul circuitelor. În aceste condiții, chiar nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat”, spune managerul de la „Matei Balş”.
”Situația acestui pavilion era foarte bună din punctul de vedere al instalațiilor, deși clădirea e foarte veche. Instalațiile au fost schimbate în totalitate, există contracte de mentenanță-verificare a acestor instalații. Instalația electrică e verificată lunar în toate clădirile din institut de către o firmă autorizată.”, mai spune aceasta.
”A doua zi după numire am solicitat serviciului tehnic să îmi furnizeze zi de zi toate datele privind căldura, apa caldă, consumul de oxigen.Temperatura agentului termic e mai scăzută decât ar trebui.În saloane sunt în jur de 20 de grade. Foarte rar 22 de grade. Această temperatură poate fi corespunzătoare pentru o persoană sănătoasă și care se mișcă, însăpentru un pacient cu febră și frisoane reprezintă un disconfort.Pentru că în condițiile utilizării oxigenului în volum atât de mare este interzisă total existența aparatelor electrice de încălzire,am rugat asistentele să le pună pacienților la dispoziție pături, pilote, cearșafuri, tot ce aveau în depozit, astfel încât să se încălzească mai bine.”
Managerul de la „Matei Balş” spune că ultima verificare a instalaţiei în secția cu incendiul a fost în perioada 25-27 ianuarie 2021.
„În procesele verbale scrie clar ce a fost înlocuit sau reparat în fiecare salon în parte”
Maria Niţescu declară că raportul IGSU efectuat după tragedia de la Piatra Neamţ nu a constatat deficienţe în pavilionul în care a avut loc incendiul.
”Au fost mai multe autorități în control. La Pavilionul 5 nu au fost constatate deficiențe, iar în rest, aproape tot ce s-a constatat în raportul respectiv a fost remediat. În curs de remediere mai sunt foarte puține. De exemplu, problema cu detectoarele de incendiu era în blocul alimentar.”
”Spitalul „Matei Balș” are autorizații PSI pentru laborator, bloc alimentar, Academia HIV/SIDA și administrație.Există aviz de funcționare în termen de valabilitate, studiu de fezabilitate și expertiză pentru pavilionul în care a fost incendiul. Lucrările ce trebuiau efectuate pentru pavilionul 5 în vederea autorizării PSI nu au mai fost demarate pentru că a venit pandemia. A fost depusă documentația pentru autorizația PSI pentru pavilionul cu terapia intensivă adulți, copii, secțiile de copii, camera de gardă și radiologia.”, a spus aceasta pentru Spotmedia.
În ceea ce privește demisia,Maria Nițescu spune că dacă aceasta este soluția,nu este nicio problemă.
”Nu mi-a cerut nimeni demisia până acum. Am acceptat să fiu manager gandindu-mă doar la bunul mers al institutului.Dacă demisia mea este soluția pentru ce s-a întâmplat, pentru această tragedie, nu este nicio problemă, eu nu sunt legată de funcție,deși, repet, consider că nu am avut timpul necesar la dispoziție pentru a demonstra”, a concluzionat Maria Nițescu.