Managerii a două spitale din Bucureşti, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită

Managerii a două spitale din Bucureşti, trimiși în judecată de DNA pentru luare de mită
Foto: romaniatv.net

Bogdan Păltineanu, manager al Spitalului Bagdasar Arseni, şi Dan Nicolae Straja, manager la Institutul Oncologic "Alexandru Trestioreanu", au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată.

În cazul lui Păltineanu sunt vizate fapte care ar fi fost comise în perioada în care conducea Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan”.

"În perioada mai – august 2015, Păltineanu Bogdan, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale suma totală de 73.450 euro şi 18.600 lei. Banii primiţi de inculpat la datele menţionate, într-un imobil ce-i aparţinea, în autoturismul personal şi în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10 %) pentru derularea în bune condiţii (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical şi dispozitive medicale pe care Institutul de geriatrie le încheiase cu firmele respective", se arată într-un comunicat DNA.

La rândul său, Straja este suspectat că în mai 2015, în calitate de manager la Institutul Oncologic Profesor Doctor „Alexandru Trestioreanu”, ar fi primit de la reprezentantul a două societăți comerciale suma de 95.700 de euro, reprezentând comisionul stabilit pentru derularea contractelor de furnizare de dispozitive medicale.

"Sumele de bani, primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiţii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele doua firme", se mai arată în comunicat.

Procurorii au pus sechestru pe bunuri ale ambilor manageri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)