De la începutul războiului civil sirian, aproximativ 20.000 de tineri străini au fost radicalizaţi şi au plecat în Siria şi Irak, ca să lupte pentru diferite facţiuni islamiste.
După plecarea lor, de cele mai multe ori neanunţată, familia rămâne copleşită de durere, vină sau ruşine.
Din umbră, mamele sunt victime ale extremismului musulman.
Procesul de radicalizare are trei faze, potrivit expertului Daniel Koehler.
În prima etapă, recrutul este euforic, întrucât crede că înţelege sensul lumii şi încearcă să îi convertească pe cei din jurul lui.
Apoi, urmează etapa frustrantă, când acesta realizează că cei dragi nu sunt receptivi la mesajul său. Astfel, apar conflicte în familie. În această etapă, recrutul începe să asculte sfatul grupului său de a pleca de acasă, într-o ţară musulmană. În ultima etapă, recrutul îşi vinde obiectele personale şi începe să îşi îmbunătăţească aptitudinile fizice şi începe să creadă că violenţa este singura soluţie.
În urma alegerilor copiilor, mamele tinerilor înrolați în Statul Islamic sunt victimele din umbră ale extremismului musulman.
Karolina Dam, o femeie din Copenhaga, mama unui adolescent care a fugit în Siria, a aflat că fiul ei, Lukas, a fost rănit în apropiere de oraşul sirian Alep. Bănuind că Lukas este mort şi disperată să afle adevărul, Dam i-a trimis un mesaj fiului ei. Răspunsul a venit o lună mai târziu.
Potrivit femeii, Lukas a fost un copil retras, iar interacţiunile lui cu ceilalţi se transformau adesea în conflicte. La vârsta de 10 ani, a fost diagnosticat cu sindromul Asperger şi deficit de atenţie, condiţii care s-au agravat în adolescenţă.
La un moment dat, Lukas a devenit ucenic la un garaj, unde cei mai mulţi angajaţi erau musulmani. Câteva luni mai târziu, acesta s-a convertit la islam.
După ce a împlinit 18 ani, Lukas a dispărut, iar când a reluat legătra cu mama sa, i-a spus că lucra în tabere de refugiaţi turce. Potrivit jurnalistului danez Jakob Sheikh, băiatul a ajuns în Siria şi s-a alăturat facţiunii islamiste Ahrar al-Sham. Femeia a aflat că fiul ei a murit după ce a primit un link de la un prieten musulman de-al fiului său.
#DIRECT_ONE_cjeb4o#