Mamele cu bebeluși până la trei luni vor primi un ajutor de 2.000 de lei / Unde vor putea fi folosiți banii

Publicat: 23 09. 2022, 14:10
Foto: Pixabay

Mamele și nou-născuții din familiile defavorizate vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei, potrivit unui proiect legislativ aprobat de Senat, notează stirileprotv.ro.

Ajutorul financiar va putea fi folosit pentru achiziţia de articole medicale şi de igienă, dar și în domeniul consilierii parentale, mai scrie sursa citată.

Ajutor financiar de 2.000 de lei pentru mamele cu bebeluși până la trei luni

Potrivit Ordonanței de Urgență, tichetele în valoare de 2.000 de lei pot fi folosite pentru achiziționarea de scutece, articole sanitare şi medicale pentru îngrijirea bebelușilor, precum și articole de vestimentație, inclusiv trusou, a explicat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

De aceste tichete sociale vor beneficia mamele cu copii în vârstă de până la 3 luni, a adăugat aceasta.

„Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar. Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Ajutor pentru mamele și copiii din medii defavorizate

Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect.
Potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou.
Toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei.
Un vot pozitiv a fost acordat și proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune. Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această inițiativă.
Practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar.
De asemenea, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției sociale de sănătate”, este mesajul postat de ministrul Familiei pe rețelele de socializare