Mama lui Iulian Gherguț, românul răpit în urmă cu doi ani în Burkina Faso, nu și-a pierdut speranța în ceea ce privește eliberarea fiului său. De când a văzut ultima filmare cu fiul său, apărută în urmă cu câteva zile la televizor, femeia încă speră că îl va putea strânge din nou în brațe.
Mama românul ținut ostatic a trecut prin momente foarte grele de când a aflat că acesta a fost răpit, mai exact în luna aprilie a anului 2015.
Nemaiprimind niciun semn o perioadă îndelungată, mama lui Iulian nu mai știa ce să creadă, însă acum că l-a văzut în viață speră că-l va și vedea eliberat în curând.
„L-am văzut si eu, ca toată lumea, în filmul de la televizor. Ati văzut ce amărât era, ce riduri avea. Fața lui spunea despre chinurile sale. Singura mea sperantă mai este în Dumnezeu, numai El ce ne mai poate ajuta”,a spus Cecilia Gherguț, potrivit Libertatea.
Femeia a mai spus că, în momentul în care a auzit că fiul ei avea de gând să plece în Burkina Faso, a avut o presimțire rea și a încercat să îl împiedice.
„Se căsătorise si vroia să strîngă bani pentru o casă. Mi-a spus atunci că este ultima dată cînd pleacă”,a mai povestit mama acestuia.