Dr. Bogdan Furtună, noul manager interimar al Spitalului Colţea din Capitală, a declarat că spitalul are un potențialul uriaș de a reveni printre unitățile medicale de prestigiu din București. Acesta a explicat ce pregătire medicală are și care este experiența sa în managementul medical, atuuri pe care vrea să le pună în slujba Spitalului Colțea. Și și-a stabilit deja mai multe direcții de lucru. „Sloganul sub care am invitat toți angajații să se alinieze a fost – Let s make Colțea great again! Este clar că trebuie să acționăm ca o echipă pentru ca lucrurile bune să se întâmple”, a ținuit să precizeze dr. Bogdan Furtună, într-un interviu pentru News.ro.
Dr. Bogdan Furtună a susținut că Spitalului Clinic Colțea are un potențialul uriaș de a ajunge din nou printre unitățile medicale de prestigiu din București.
Despre obiectivele sale de manager, acesta a afirmat: „După o analiză a situației actuale a spitalului, de care m-am ocupat imediat după preluarea mandatului, pot spune că am identificat principalele zone în care este nevoie de măsuri consistente pentru a crește performanța spitalului, pentru a reconstrui încrederea pacienților și pentru a face din Spitalul Colțea un loc în care atât pacienții, cât și angajații să vină cu drag. Iar sloganul sub care am invitat toți angajații să se alinieze a fost – Let s make Colțea great again! Este clar că trebuie să acționăm ca o echipă pentru ca lucrurile bune să se întâmple”.
⦁ În primul rând, obținerea acreditării ANMCS a spitalului este o prioritate, ca garanție a unui act medical la înalte standarde, importantă și prin prisma contractului spitalului cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
⦁ Foarte importantă este creșterea dotărilor spitalului, prin achiziționarea aparaturii specifice profilului oncologic al spitalului. Oferirea de servicii medicale de calitate ridicată nu este posibilă fără a beneficia de aparatură completă, de ultimă generație. Prioritare sunt achiziționarea unui computer tomograf, a unui mamograf, a unui RMN și dezvoltarea, într-un proiect imediat, a Compartimentului de Medicină Nucleară, prin achiziționarea unui PET-CT și a unui SPECT-CT. Ca surse de finanțare pentru investiții putem discuta despre Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Ministerul Sănătății cu co-finanțare ASSMB, precum și fonduri europene. Având în vedere discuțiile deja avute cu autoritățile implicate în procesul de finanțare, sunt optimist că lucrurile încep să urmeze un curs pozitiv.
⦁ Un alt aspect la care avem de lucru, pentru creșterea gradului de satisfacție a pacienților, este reorganizarea fluxurilor medicale și structurii spitalului. Aici am în vedere, pe lângă reorganizarea spațiilor spitalului, și introducerea în circuitul medical a unor spații neutilizate în prezent sau utilizate necorespunzător. Măsurile pe care deja le-am demarat au ca scop atât reducerea unor cheltuieli inutile, cât și reducerea timpilor de așteptare pentru pacient.
⦁ Vom optimiza circuitului pacientului în raport cu serviciile medicale oferite: Ambulatoriu de specialitate –> Spitalizare de zi, care să includă consultul preanestezic pentru pacienții cu indicație chirurgicală –> Spitalizare continuă. Astfel, vom reuși să asigurăm un act medical complet și eficient, reducând totodată costurile. De asemenea, mi-am propus eficientizarea comisiei terapeutice, în vederea diagnosticării și tratamentului complet al cazurilor avute în evidență. Desigur, aceste măsuri vor fi completate cu îmbunătățirea condițiilor hoteliere, pentru a crește confortul pacienților noștri.
⦁ Un alt aspect, foarte important, la care este destul de mult de lucru, este controlul intern managerial, unde am început cu înființarea comisiilor de control. O zonă foarte sensibilă este cea a infecțiilor nozocomiale – pentru care vizăm implementarea unui plan de reducere a infecțiilor asociate asistenței medicale.
⦁ Pentru reducerea costurilor și optimizarea bugetelor, am identificat ca soluții – eficientizarea organizării secțiilor spitalului, stabilirea unor indicatori de performanță la nivel de secții, dar și optimizarea consumului de materiale sanitare, materiale de curățenie și medicamente.
⦁ În ceea ce privește digitalizarea, spitalul are carențe în infrastructura informatică, atât la nivel de hardware, cât și de software. Deja am identificat necesarul de echipamente, dar și sursele de finanțare și până la finalul verii ne-am propus achiziționarea infrastructurii informatice necesare.
⦁ V-am menționat deja destul de multe probleme pe care le avem de rezolvat și la care deja am identificat soluții și am început implementarea acestora. Dar ceea ce va ajuta spitalul să redevină unul de top din București este și direcția de dezvoltare de servicii medicale unicat.
⦁ Nu în ultimul rând, ceea ce mi-am propus, ca o provocare personală, să spunem, și care cu siguranță are legătură cu experiența mea din mediul privat, este schimbarea mentalității “Nu se poate” pe care am găsit-o la destul de mulți dintre angajații spitalului. Problemele apar ca să fie rezolvate, iar noi suntem acolo să găsim cele mai bune soluții. Primul pas pe care l-am făcut în acest sens a fost desființarea programului de audiențe, încă din prima zi de mandat. Consider că este foarte importantă disponibilitatea permanentă a managerului pentru rezolvarea problemelor spitalului, care nu apar doar de 2-3 ori pe săptămână sau în anumite intervale orare. Apoi, ca perspectivă, personalul angajat al spitalului trebuie să se transforme în ambasadori de imagine și am convingerea că și acest lucru se va întâmpla, pe măsură ce fiecare conștientizează că lucrurile se mișcă în direcția bună.
Dr. Bogdan Furtună a mai susținut că nu se bazează pe susținere politică, ci pe pregătirea sa medicală și în management medical: „Personal, prefer să mă bazez pe muncă, pe colaborare corectă și comunicare deschisă, și nu pe susținere politică. Am pregătire medicală și pregătire în management medical pe care îmi doresc să le pun la dispoziția pacientului român. Consider că sistemul de sănătate din România chiar nu are nevoie de conflicte și de dezbinare pe teme politice. Este nevoie de colaborare strânsă, de bune intenții și de muncă, de unitate și de continuitate. Pacienții așteaptă de la noi să le oferim acces facil la serviciile medicale, un act medical de calitate și condiții spitalicești decente. Plus empatie și o atitudine deschisă”.
De altfel, medicul a insistat că parcursul său profesional nu are nicio legatură cu o apartenență politică: „După absolvirea Facultății de Medicină și Farmacie Carol Davila, mi-am construit experiența în mediul privat, ca antreprenor al unui business medical ce a crescut organic, an de an. Am pus în centrul preocupărilor satisfacția pacientului pentru actul medical și pentru experiența oferită, deoarece sunt conștient că recomandarea unui pacient mulțumit este cea mai eficientă formă de promovare”.
Acesta a explicat apoi cum l-a ajutat experiența sa în mediul privat: „În cariera mea a urmat poziția de director medical la Spitalul Clinic Colentina și apoi, după o revenire în mediul privat, poziția de Manager la Spitalul Clinic Colțea. Singura legătură dintre activitatea mea în mediul privat și cea în sistemul public de sănătate constă în experiența acumulată într-un sistem medical în care lucrurile, de multe ori, sunt mai coerente și eficiența financiară se poate împleti armonios cu satisfacția pacientului. Experiența în mediul privat m-a ajutat să îmi definesc standardele în ceea ce privește calitatea serviciilor, comunicarea eficientă și facilă cu toți colegii, de la șef de secție la infirmier, precum și în ceea ce privește cheltuirea eficientă a banilor, atât privați, cât și publici, ținând cont, de fiecare dată, de beneficiile aduse de fiecare investiție făcută”.
Odată cu preluarea mandatului de manager la Spitalul Clinic Colțea, implicarea sa în orice activitate în mediul privat a încetat, a ținut dr Bogdan Furtună să precizeze.