Maior, despre scutul antirachetă: Este unul defensiv, care privește o apărare a teritoriului național și a Europei la amenințarea rachetelor balistice. Nu este îndreptat împotriva unui stat

Publicat: 28 07. 2015, 14:44
Foto: B1 TV

Scutul antirachetă care va deveni operațional în acest an pe teritoriul țării noastre este unul defensiv, potrivit ambasadorului României în SUA, George Maior, care a subliniat că acesta privește apărarea teritoriului național și a Europei la ”amenințarea convențională asimetrică a rachetelor balistice”.

„Planificarea merge bine în ceea ce privește realizarea scutului antirachetă. Normal că există aceste discuții politice la nivel de retorică, în special din partea unor state din estul granițelor României. Ele au valoare politică mai mult și de propagandă decât una de substanță. Acest scut este unul defensiv, care privește o apărare a teritoriului național și a Europei până la urmă în ceea ce privește amenințarea convențională asimetrică a rachetelor balistice. Nu este îndreptat împotriva unui stat. Dimpotrivă, cred că securitatea europeană are de câștigat prin realizarea acestui proiect strategic. Nu cred că cineva se va abate de la planificarea inițială și va pune în discuție problema scutului”, a afirmat Maior, după ce a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei Tehnice Militare, citat de Agerpres.

Elementul de securitate al Parteneriatului strategic cu SUA, care vizează inclusiv scutul antirachetă, dar și alte dimensiuni — cooperarea în zona informațiilor, cooperarea militară,
participarea la misiuni internaționale de menținere a păcii va fi o prioritate pentru mandatul său de ambasador în Statele Unite ale Americii, a precizat Maior.