Mai sunt 3 zile până la startul festivalului „Neversea”. Ce restricții vor fi în Constanța
Au mai rămas 3 zile până la startul festivalului „Neversea” la care organizatorii așteaptă peste 250 de mii de participanți, iar cu ocazia evenimentului vor exista și câteva restricții în Constanța.
În prezent, pe plaja din Constanța se fac ultimele pregătiri pentru cele cinci scene ale festivalului Neversea.
Totodată, polițiști, jandarmi, pompieri și medici stabilesc ultimele detalii pentru ca persoanele care vor fi prezente la festival să fie în siguranță, conform Știrile Protv.ro.
Festivalul Neversea este organizat între 7 și 10 iulie. Sute de artiști vor urca pe scenele amenajate pe plaja din Constanța.
Trei zile până la debutul Neversea 2022
Șeful Poliției Municipiului Constanța a declarat că „În dispozitivul constituit vor face parte mai mulți câini special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise.”
PR Neversea a precizat de asemenea că „Sunt mii de lucrători din structurile MAI care vor fi prezenți la Neversea. Ca în fiecare an vom avea multe zone de prim-ajutor plus un spital de campanie unde se pot face operații, Doamne ferește, dacă va fi nevoie de așa ceva.”
În plus, curse speciale vor fi puse la dispoziție de compania de transport public. În cazul în care alegeți să mergeți cu mașina la festival, cea mai apropiată parcare unde vă puteți lăsa autorismul este Portul Tomis și va consta 96 de lei.
„Avem peste 260 de mii de persoane care vor face parte din povestea Neversea pe parcursul celor 4 zile. Avem 5 scene, preferata mea este DayDreaming pentru că este o scenă prin care răsare soarele din mare.” a spus un organizator.
Cazare de 1000 de lei pe noapte pentru un apartament lângă plaja Neversea
Cât despre cazare, mai sunt foarte puține locuri rămase libere, iar care au mai rămas sunt extrem de scumpe. Un apartament situat la câteva sute de metri de plaja Neversea va costa 1000 de lei pe noapte.
Proprietarul unui apartament a spus că „Avem patru apartamente, a rămas unul singur de închiriat este 1000 de lei pe noapte, capacitatea maximă este de 4 persoane adulte.”
De asemenea, „Mai avem posibiliatea să cazăm în zona Năvodari, Mamaia Nord unde sunt locuri disponibile și accesibilitatea este bună.” a specificat Managerul unei agenții de turism.