MAI: Spitalul Gerota urmează să fie redeschis la o lună de la închidere

Publicat: 07 04. 2020, 21:29
foto: Pixabay

Spitalul ”Dimitrie Gerota” va fi redeschis în curând, după mai bine de o lună după ce a fost închis ca urmare a focarului de coronavirus cauzat de fostul ofițer MAI infectat cu coronavirus care nu a declarat că fusese recent în Israel, fapt ce ar fi implicat plasarea acestuia în carantină.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că spitalul Gerota este dezinfectat și urmează să fie pus în funcțiune, iar medicii, asistentele infirmierele și brancardierii sunt la datorie, gata pentru momentul în care vor primi iar pacienți.

“Unii, din păcate, s-au îmbolnăvit, alții mai norocoși, nu. Cu toții, însă, au trecut prin momente cumplite, departe de cei dragi, dar s-au susținut reciproc atunci când își aduceau aminte de familie, de copii, de acasă și nu au cedat. S-au ajutat unii pe alții și împreună au avut în continuare grijă de pacienți”, este mesajul publicat de MAI.

Spitalul ”Dimitrie Gerota” din Capitală,una dintre primele unitățile medicale din România care au cedat în lupta cu noua pandemie de COVID-19

Spitalul ”Dimitrie Gerota” din Capitală este una dintre primele unitățile medicale din România care au cedat în lupta cu noua pandemie de COVID-19, pe data de 14 partie. Un pacient, fost ofiței MAI, dovedit confirmat cu noul coronavirus a intrat în contact anterior cu mai mulți pacienți i cadre medicale, față de care a tăinuit că a vizitat o zonă intens expusă la pandemia COVID-19.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pe numele bărbatului, fost cadru al Ministerului Afacerilor Interne, pentru zădărnicirea ccombaterii bolilor.

Abia în 17 martie, seara, ultimele 17 cadre medicale aflate aici au primit rezultatele pozitive și au fost transferate la spitalul „Victor Babeș”. Două doctorițe au fost internate în stare gravă la Spitatul ”C.C. Iliescu”.

Nu mai puțin de 22 de cadre medicale, inclusiv managerul, au fost depistate pozitive cu coronavirus.

Încă de săptămâna trecută, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, ridicarea carantinei impuse pe Spitalul Dimitrie Gerota, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Cu toate acestea autoritățile au precizat că spitalul nu poate primi încă pacienți.

‘Personalul medical și tehnic a intrat în spital pentru a efectua alte activități necesare precum nebulizarea tuturor spațiilor.

Activitățile se desfășoară în condiții de protecție pentru tot personalul’, anunță Grupul de Comunicare Strategică.