Incident rar, într-o comună din județul Caraș-Severin. Mai mulți zimbri au coborât din pădure și au intrat în gospodăriile oamenilor.
Localnicii au sunat de urgență la 112 și în zonă au sosit jandarmii montani care, făcând zgomote puternice, au ghidat zimbrii spre pădure. Ulterior, voluntarii de la asociația care se ocupă de monitorizarea lor i-au preluat și readus spre munte, în habitatul lor natural.
În rezervația naturală de la Armeniș din zona Munților Țarcu trăiesc în libertate peste 100 de zimbri.
Conform sursei, România a redevenit după 2012 una din cele 9 ţări europene în care zimbri trăiesc în zone sălbatice. Din 2020 acest lucru a devenit realitate şi în Munţii Făgăraş, notează Adevărul.
La aproape trei ani de la debutul programului de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș succesul este atins, 28 de exemplare se află în libertate. Una dintre dovezile adaptării la condiţiile de mediu sunt cei trei viţei sănătoşi (din cinci, iniíal), care însoţesc turmele în sălbăticie.