Mai mulți turiști au fost intoxicați în Mamaia. Aceștia dau vina pe mâncarea hotelului, în timp ce reprezentanții unității de cazare îi acuză că „au băut apă din mare”
15 turiști, printre care și copii, s-au îmbolnăvit după ce au mâncat la restaurantul unității de cazare unde și-au petrecut concediul în Mamaia. Reprezentanții hotelului neagă acuzațiile cu privire la faptul că turiștii s-au intoxicat de la mâncarea pe care le-au servit-o și sunt de părere că turiștilor li s-a făcut rău după ce au mâncat la alte restaurante sau ar fi înghițit apă din mare.
Turiștii au început să se simtă rău după ce au mâncat micul dejun
La doar câteva ore după ce au mâncat micul dejun la restaurantul hotelului unde erau cazați, mai mulți turiști au acuzat stări de rău. O familie cu un copil de patru ani a fost prima care a sunat la numărul de urgeță, iar la scurt timp un alt apel la 112 a venit din partea altor cinci persoane care aveau aceleași simptome, potrivit observatornews.ro.
În total, 15 turiști au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Miercuri m-am trezit, am mâncat aici, m-am dus pe plajă şi în mai puţin de o oră şi jumătate am zis hai să mergem înapoi că mă durea foarte tare stomacul şi aveam deja stări de vomă”, povesteşte un turist.
Reprezentanții hotelului nu dau vina pe mâncare
Reprezentanții hotelului au negat acuzația cum că mâncarea servită în restaurant ar fi cauza stărilor de rău pe care le-au avut turiștii. „Turiştii au zis că nu au mâncat la noi. Cred că au băut apă din mare, cum au mai fost şi anul trecut”, a afirmat un reprezentant al hotelului.
Totuși, turiștii îi contrazic. „Nu, nu am mâncat absolut nimic în altă parte. Doar micul dejun şi trebuia să mâncăm pe la 13.30 – 14, să mâncăm mai departe de prânz”, a spus unul dintre turiști.
Autoritățile au deschis o anchetă privind această situație. Angajații Direcției Sanitar-Veterinară controlaseră restaurantul cu doar trei săptămâni în urmă. „În data de 13.07.2024, unitatea respectivă a avut primul control de la Direcţia Sanitar-Veterniară, unde s-au găsit deficienţe de igienă şi unitatea a fost sancţionată conform HG, cu o amendă de 10.000 RON”, a declarat Sandu Tolea, coordonatorul comandamentului litoral.
„Un echipaj din cadrul DSP s-a deplasat în Mamaia la locaţie. Am deschis o anchetă. S-au prelevat probe atât de alimente cât şi de apă”, a spus Cristina Schipor, director DSP.