Mai mulţi locuitori din judeţele de nord ale țării susțin că au văzut „Aurora Boreală”. Fenomenul neobișnuit, provocat de o explozie geomagnetică (FOTO)
Mai mulți români din judeţul Harghita susțin că noaptea trecută au putut observa aurora boreală, un fenomen extrem de rar în țara noastră.
Locuitorii din Calonda spun au putut să admire cerul în culori de roz şi portocaliu chiar la miezul nopţii. Mai mult, au împărtășit pe rețelele de socializare imagini impresionante.
În ultimele luni, aurora a putut fi văzută în zone în care nu apare de obicei. În zona noastră, fenomenul a putut fi observat de locuitori din Ungaria, Cehia şi Polonia.
Aurorele boreale şi australe iau naştere din contactul atmosferei terestre cu plasma, un gaz fierbinte trimis spre Pământ de Soare. Specialiştii spun că activitatea solară este ridicată anul acesta şi se va menţine la un nivel similar şi în următorii 3 ani.
Spectacolul luminos, vizibil şi în România, a fost declanșat de o furtună geomagnetică generată de o explozie solară care a avut loc duminică, 23 aprilie
Roxana Bojariu, climatolog ANM, a explicat pentru stirileprotv.ro, că a fost, pe o scală de 9 privind intensitatea, la nivelul de 7, 8.
„Cu cât e mai intensă, ea poate fi observată şi la latitudini mai joase, dacă sunt şi condiţii optime. Suntem atât de interesaţi noi cercetătorii să vedem ce se întâmplă cu adevărat acolo, pentru că sunt influenţe de tot felul, inclusiv climatice”.