Mai mulți bărbați înarmați cu mitraliere au furat saci ce conțineau 4 milioane de dolari dintr-un aeroport în Moscova

Publicat: 10 11. 2022, 18:51
Actualizat: 10 11. 2022, 18:52
foto: facebook Aeroportul International Mihail Kogalniceanu Constanta

Mai multe persoane, înarmate cu mitraliere, au furat mai mulți saci, în care se aflau 4 milioane de dolari, pe Aeroportul Internațional Domodedovo din Moscova, scrie TASS, potrivit hotnews.ro.

„Pe aeroportul Domodedovo, persoane neidentificate înarmate cu mitraliere s-au deplasat până la una dintre ieșiri, unde au sustras saci care conțineau numerar de la doi bărbați. Prejudiciul se ridică la aproximativ 4 milioane de dolari”, a fost declarația făcută de o sursă din cadrul forțelor de securitate pentru TASS.

Cum au scăpat infractorii

Conform aceleiași surse, infractorii au fugit cu două mașini un model Lexus și o Toyota Land Cruiser cu care s-au deplasat la aeroport, iar după le-au schimbat cu un alt autoturism.

„În prezent, autorii sunt căutați. Potrivit datelor preliminare, aceștia au fugit cu un Chevrolet Tahoe”, mai adaugă sursa TASS.

Reprezentanții aeroportului Domodedovo neagă toate informațiile pe care le-a difuzat inițial agenția RIA Novosti ce susține că s-au auzit împușcături pe parcursul jafului.

Kommersant este cel mai mare cotidian financiar din Rusia, scrie că infractorii au ajuns în posesia a 4 milioane de dolari de la doi cetățeni din Kârgâzstan veniți din Bishkek pentru a cumpăra o afacere în Rusia.

„Doi bărbați au zburat la Moscova cu o sumă atât de mare pentru a cumpăra o afacere. De îndată ce au declarat banii și au părăsit aeroportul cu sacii plini de numerar, două mașini s-au apropiat de ei și au amenințat oameni cu mitraliere”, explică Baza, unul dintre cele mai populare canale de Telegram din Rusia.

Aeroportul Internațional Domodedovo, ce obișnuia să poarte numele Aeroportul Internațional „Mihail Lomonosov”, este localizat la circa 42 de kilometri sud-vest de centrul Moscovei.