Mai mult teatre din București au anunțat că în perioada celor trei zile de doliu își vor suspenda activitatea sau își vor modofica programul, ca urmare a evenimentului din Clubul Colectiv, conform Mediafax.
Astfel, Teatrul Național, Teatrul Mic, Teatrul Masca, Teatrul de Comedie și Teatrul de Revistă au anunțat modificări.
Și Teatrul „I. L. Caragiale” din Bucureşti va avea schimbări în programul spectacolelor în aceste zile, ca urmare a deciziei Guvernului ca zilele de sâmbătă, duminică și luni să fie declarate zile de doliu național.
„Astăzi, 31 octombrie, dintre spectacolele programate se vor juca doar «Terorism» şi «Nathan Înţeleptul», celelalte două spectacole «ActOrchestra» şi «Cinci femei de tranziţie», urmând să fie reprogramate”, a anunţat TNB, pe contul său de Facebook, precizând că amănunte despre programul instituţiei teatrale vor fi făcute publice curând.
Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” a abordat Drapelul României în bernă.
„Transmit pe această cale un mesaj de compasiune şi solidaritate, în numele colectivului Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» pentru familiile îndoliate ale celor 27 de victime, dar şi pentru cei peste 150 de răniţi, pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoştinţele acestora”, a declarat Alexandru Arşinel, managerul teatrului. „Instituţia noastră a suspendat cele două reprezentaţii din acest weekend, mai ales că este vorba despre spectacole de divertisment şi îşi va adapta programul şi activitatea în cele trei zile de doliu naţional”, a spus Alexandru Arşinel, într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook.
Este de așteptat ca în perioada următoare și alte teatre și instituții de spectacol din București și din țară să aducă modificări programelor.