Mai multe localități din sudul litoralului românesc ar putea rămâne fără curent electric pentru trei zile

Publicat: 13 07. 2011, 14:20
Foto: ziare.com

Mai multe stațiuni din sudul litoralului românesc, precum și câteva localități învecinate acestora, ar putea rămâne fără curent electric în următoarele trei zile, din cauza lucrărilor pe care Enel Distribuție Dobrogea le execută în zona Autostrăzii București-Constanța.

Începând de miercuri, ora 12:00 și până vineri, ora 18:00, societatea execută o serie de lucrări pe linia aeriană de energie electrică Basarabia-Tătaru, unde se montează stâlpi metalici pentru supraînălțarea liniei, potrivit unui comunicat al Enel, citat de Mediafax.

„Ca urmare a acestei lucrări, staţiile de transformare Eforie, Costineşti, Neptun, Mangalia Nord, SN Mangalia şi Tătaru vor fi alimentate radial în reţeaua de 110 kV din Staţia CET Palas, cu posibilităţi limitate de preluare a consumului din reţeaua de medie tensiune”, se arată în comunicatul de presă al Enel, în care se mai menţionează că, din acest motiv, gradul de siguranţă în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor aferenţi acestor staţii de transformare va scădea.

Principalele localităţi care ar putea fi afectate de eventuale avarii ale reţelei electrice sunt Neptun, Eforie Nord, Costineşti, Mangalia, Dulceşti, Pecineaga, Vânători, Moşneni, 23 August, Schitu şi Agigea, precum şi Şantierul Naval Daewoo – Mangalia.

Reprezentanţii Enel susţin că vor monitoriza în permanenţă starea reţelei, pentru prevenirea unor eventuale avarii majore, iar în eventualitatea apariţiei unor avarii în reţeaua de 110 kV Eforie Nord – Costineşti – Neptun – Mangalia Nord – SN Mangalia – Tătaru, acestea vor fi remediate în regim de urgenţă, urmând ca timpul de realimentare al consumatorilor să se facă în trei până la cinci ore.