Zece localități din Giurgiu au rămas, marți, fără curent electric, iar mai multe străzi și gospodării au fost inundate, în urma unei furtuni, potrivit Mediafax.
De asemenea, vântul puternic a rupt mai mulţi copaci, care au căzut pe pe DN5 Giurgiu – Bucureşti, în localitatea Remus şi pe drumurile din Iepureşti, Greaca, Bulbucata şi Singureni.
„Zone din municipiul Giurgiu şi din alte localităţi din judeţ au întreruperi de energie electrică şi se lucrează pentru remedierea defecţiunilor. De asemenea. în municipiul Giurgiu acoperişul unui bloc a fost smuls de vânt, iar pompierii militari au intervenit pentru îndepărtarea lui în condiţiile în care bloca intrarea în clădirea respectivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, lt. Gabriela Olexiuc.
Pompierii militari, ajutați de localnici, au intervenit pentru remedierea avariilor provocate de furtună.