Mai multe județe, sub avertizări cod portocaliu de vreme severă. La munte, rafalele de vânt vor ajunge chiar și la peste 120 km/h

Mai multe județe, sub avertizări cod portocaliu de vreme severă. La munte, rafalele de vânt vor ajunge chiar și la peste 120 km/h
sursă foto: captură YT

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în zonele montane din trei judeţe este vânt foarte puternic. A fost emisă o avertizare cod portocaliu potrivit căreia, la peste 1.800 de metri, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 120 km/h. Codul portocaliu este valabil joi, până la ora 10.00.

Vremea va continua să se încălzească în Capitală

Rafalele de vânt vor atinge în zonele înalte 100 km pe oră. Sunt vizate zone din județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.

În weekend, o altă furtună, Jocelyn, care îşi dezlănţuie forţa deasupra Marii Britanii, va ajunge şi la noi cu ploi, lapoviţă şi ninsori, însă nu va avea aceeaşi intensitate de acum, arată Observator.

De joi, ora 8.00, până vineri, ora 10.00, vremea va continua să se încălzească, astfel valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea, iar vântul va sufla în general moderat (rafale de 35…40 km/h). Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de 0…1 grad.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`