Mai multe indicatoare care să semnaleze prezența câinilor fără stăpân ar putea fi instalate în Timișoara

Publicat: 14 01. 2014, 16:25
Foto: oradetimis.oradestiri.ro

Mai multe indicatoare care să semnaleze prezența câinilor fără stăpân ar putea fi instalate în zonele din Timișoara considerate ”periculoase” din acest punct de vedere, a afirmat, marți, primarul Nicolae Robu, citat de Mediafax.

„Cineva mi-a făcut o sugestie, să punem nişte indicatoare, să determinăm lumea să nu mai circule prin zonă. Vom pune indicatoare în zonele care ne sunt semnalate ca fiind periculoase. Dacă aţi asistat vreodată la descinderile echipelor de hingheri, e greu de descins, pentru că oamenii de pază se opun, pentru că ei văd acei câini drept pază. Să şi răspundă atunci. Cei ce sunt muşcaţi nu trebuie să se plângă de Primărie, să se plângă de acei oameni responsabili. De acolo (din spatele Gării de Nord – n.r.) au fost prinşi circa 25 de câini, au fost ridicaţi, dar vin alţii, pentru că au lăsat deschisă poarta şi vin alţii”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul nu a precizat, însă, cum vor arăta aceste indicatoare și nici câte vor fi instalate în oraș.

„Câinii s-au grupat în haite, rar mai vezi prin oraş câini izolaţi. Sunt în haite, eu am văzut în miez de noapte, am văzut o haită de nouă câini, i-am numărat din maşină. Legea e lege, eu mai primesc pe Facebook sesizări şi solicitări de la oameni, dar legea e lege. Să fie foarte limpede, cineva răspunde, din momentul în care legea intră în vigoare, administraţia publică răspunde, dacă mai sunt găsiţi câini pe stradă şi dacă se consumă bani cu câinii în adăpost”, a spus Robu.