Eveniment - 01 dec, 19:54
Autoritățile au pus sechestru pe aproape 6 milioane și jumătate de euro, vile, terenuri și 23 de mașini, în urma perchezițiilor efectuate în județele Bihor și Mehedinți, în dosarul mafiei deșeurilor.
Polițiștii au efectuat percheziții la sediile a trei firme și la domiciliile a trei suspecți din Oradea, în comuna Sân-martin și la Strehaia, în Mehedinți. Bărbații sunt anchetați pentru înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot în formă continuată, conform Știrile ProTv.
Suspecții au raportat gestionarea a 7.000 de tone de deșeuri din sticlă, dintre care peste 4.000 de tone erau fictive. Prejudiciul adus Fondului de Mediu a fost estimat la aproximativ 8,5 milioane de lei.