Şcolile din ţara noastră sunt în cădere liberă! 40% dintre școlile Capitalei au nevoie de renovare şi 10% nu au autorizaţie pentru securitate în caz de incendiu, informează B1 TV. În Bucureşti tavanul unei şcoli s-a prăbuşit. Chiar dacă au trecut mai multe luni de la incident, nimic nu s-a schimbat! În tot acest timp, autorităţile ridică din umeri.
Mai e puţin până începe anul şcolar, dar 40% din şcoli nu sunt pregătite să-și primească elevii. Şcoala 141 din Rahova este cel mai grăitor exemplu de unitate devenită un pericol pentru copii. În luna mai, tavanul s-a prăbuşit iar acum, la trei luni distanță, lucrurile au rămas la fel.
Mai e puțin până pe 11 septembrie, iar școlile stau să cadă pe elevi. La propriu
#DIRECT_ONE_tnpy0g#
Angajaţii şcolii spun că nu ştiu care va fi soarta clădirii. Primarul Sectorului 5 spune că problemele sunt mai grave de cât se aştepta şi că va fi nevoie de mai mult timp pentru a rezolva problema. Între timp, părinţii sunt revoltaţi de situaţie şi spun că banii se pierd în investiţii inutile.
”Acolo vorbim de incompetenţă, putem vorbi şi la nivel de conducere şcolară, putem vorbi şi de rea voinţă din partea Consilului Local din acest Sector, am înţeles că era vorba de două corpuri. Este complet aiurea să faci o sală de sport şi în şcoala respectivă cele două corpuri să mai aibă un pic şi să cadă pe tine”, a susținut Cristache Iulian, de la Federația Părinților.
Situaţia este şi mai dramatică la sate, unde şcolile sunt într-o stare deplorabilă, iar banii dispar în proiecte gândite pentru a aduce unora profit.
”Sunt investiţii de zeci de mii de euro pe grupuri santiare construite în curţile şcolilor, practic nişte haznale. Sunt investiţii de sute de mii de euro pe schimbări de acoperiş, ceea ce nu este normal. Deşi ne văităm că nu există finaţare, constat că sunt foarte mulţi bani băgaţi în aceste unităţi şcolare, dar costurile de efectuare a lucrărilor sunt foarte mult umflate. Sunt nişte bani care se duc în buzunarul unor şmecheraşi”, a mai susținut Cristache.
De altfel, 10% din şcolile din România nu au autorizaţie pentru siguranţa la incendiu şi riscă o amendă de 50.000 de lei.