MAI: Aproximativ 42.800 de angajaţi, mobilizaţi în ziua alegerilor

MAI: Aproximativ 42.800 de angajaţi, mobilizaţi în ziua alegerilor
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, au fost mobilizați aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilor de vot.

Au fost pregătite echipe pentru intervenție rapidă

Totodată, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat sâmbătă, 08 iunie, că vor fi pregătite şi echipe pentru intervenţia rapidă şi cercetarea incidentelor electorale.

În plus, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative pe fondul aglomerărilor de persoane, scrie Agerpres.

La nivel naţional se va organiza o acţiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane în care vor fi implicaţi peste 1.600 de poliţişti cu aproximativ 850 de mijloace tehnice, beneficiind inclusiv de sprijinul aerian al aeronavelor IGAv.

Peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI, în București

În București, peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI, dintre care peste 1.700 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, peste 1.030 de jandarmi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu 110 cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, sunt mobilizaţi pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie ale secţiilor de vot, potrivit IGPR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori