În urma acțiunilor de control din ultimele 24 de ore privindverificarea modului în care au fost respectate măsurile de protecție sanitară, iar autoritățile au aplicate 4.000de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 835.000 de lei, a precizatMonica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
”Pentru că astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan, vă rog să îmi permiteți să urez din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne tuturor celor aproape 500.000 de români care își serbează onomastica un călduros La mulți ani!
Așa cum v-am anunțat zilele trecute, pentru minivacanța de Crăciun, conducerea Ministerului a dispus ca în fiecare zi să fie mobilizați, peste 25.000 de angajați, cu 4.000 mai mulți decât anul trecut, care să aibă în atenție atât siguranța cetățenilor, cât și verificarea respectării regulilor de protecție sanitară.
Pe parcursul acestor zile nu s-au înregistrat evenimente deosebit de grave, climatul de ordine publică fiind menținut la nivelul întregii țări.
În ceea ce privește numărul de infracțiuni, se continuă trendul descendent din anii anteriori, în a doua zi de Crăciun de exemplu fiind sesizate cu 50 % mai puține infracțiuni față de anul trecut.”
”Ieri, au fost prinși în flagrant 109 autori de infracțiuni care au săvârșit 112 fapte penale și au fost depistate 9 persoane urmărite național sau internațional.
De asemenea, polițiștii au acordat o atenție deosebită drumurilor pe care se pot produce accidente grave. În urma acțiunilor desfășurate, în data de 26 decembrie, au fost reținute 247 de permise de conducere și 57 de certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, la nivelul întregii țări, în ultimele 24 de ore, s-au desfășurat aproximativ 1.200 de acțiuni punctuale de control care au vizat peste 77.000 de persoane, 3.800 de operatori economici, 143 operatori transport persoane și aproape 8.200 de obiective de interes, dintre care 2.600 de restaurante, fastfood-uri și terase.
La acțiunile de control au participat aproximativ 6.200 de polițiști, 4.300 de jandarmi, 1.000 de cadre ISU, 180 de polițiști de frontieră și 2.000 de polițiști locali. De asemenea, la verificări au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale și de la ANSVSA, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.
În urma acțiunilor de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară, au fost aplicate aproximativ 4.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 835 de mii de lei.
Majoritatea sancțiunilor, respectiv 3.060, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție.
Totodată, au fost aplicate 32 de sancțiuni pentru nerespectarea distanțării fizice și 11 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.
Pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația persoanelor, au fost aplicate 963 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 300 de mii de lei.
De asemenea, față de 14 persoane, ieri, s-au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În ultimele 24 de ore, la linia TelVerde 0800.800.165 la care cetățenii pot sesiza situațiile de încălcare a măsurilor de protecție sanitară, au fost primite 8 apeluri.
Mulțumim cetățenilor și operatorilor economici care au înțeles că doar prin responsabilitate și un efort comun putem opri răspândirea virusului SARS-Cov-2.
De altfel și principalul obiectiv al acțiunilor Ministerului Afacerilor Interne vizează protejarea sănătății cetățenilor, și nu aplicarea de sancțiuni contravenționale.”, a declaratMonica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.