Ministerul de Interne a cerut un audit la poliția din Timiș și Ilfov, în urma unor suspuciuni de fapte de corupție. Controalele vor începe pe 3 septembrie.
„Măsurile vin ca urmare a înregistrării unui număr mare de fapte de corupţie sesizate la nivelul IPJ Timiş şi a modului în care s-a realizat activitatea de prevenire a actelor de corupţie în rândul poliţiştilor. Auditul la nivelul IPJ Ilfov va verifica modul în care s-au desfăşurat activităţile de investigare a dosarelor ce vizează fapte comise cu violenţă rămase cu autori necunoscuţi”, a precizat MAI, potrivit Mediafax.
auditul la IPJ Timiş a fost dispus în contextul recentelor cazuri a unor poliţişti din localitatea timişeană Jebe, suspectaţi că luau mită.
Tot în Timiş, şase agenţi de la Secţia Rurală 12 Periam, suspectaţi că au luat mită în repetate rânduri de la şoferi, au fost reţinuţi, iar ulterior cinci dintre ei au fost arestaţi.