MAI: 47 de incidente sau fapte interzise, după încheierea campaniei electorale pentru parlamentare
MAI transmite că un număr de 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral au fost sesizate în cursul zilei de sâmbătă, după încheierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare,
În cursul zilei de sâmbătă au fost sesizate 47 de incidente sau fapte interzise în context electoral: 28 s-au confirmat, 4 nu s-au confirmat, iar 15 sunt în curs de verificare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, conform Agerpres.
43 dintre sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale.
Angajaţii MAI au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 22 de avertismente şi o amendă în valoare de 4.500 de lei.
„Efectivele MAI rămân mobilizate pentru a asigura intervenţia rapidă şi cercetarea cu celeritate a tuturor sesizărilor privind comiterea unor fapte nelegale în context electoral”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.