Asociația MagiCAMP a anunțat că vine în sprijinul pacienților de la Institutul Oncologic Fundeni, Institutul Clinic Fundeni şi Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu care sunt afectați de către lipsa de apă caldă și căldură cauzată de cea mai recentă avarie de la RADET.
Astfel, organizația a anunțat că pune la dispoziție MagicHOME Fundeni pentru un duș cald, spălat haine și căldură pentru toți pacienții afectați de această ultimă avarie care a oprit furnizarea de agent termic.
Noul centru “MagicHOME” Fundeni, aflat în apropierea Institutului Oncologic Bucureşti, a fost finalizat de curând la 2 ani de la campania de strângere de fonduri din România, urmând să devină funcţional din ianuarie 2020.
Acest centru a fost deschis pentru a ajuta preponderent familii cu copii diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice, însă aceştia pot fi şi din alte categorii – boli cronice grave, arsuri, boli rare (imunodeficienţe).
Noua casă, al cărui cost total se ridică la 700.000 de euro, are o suprafaţă de 750 de metri pătraţi, 11 camere, 26 de paturi, un depozit şi o sală de consiliere, unde vor avea loc şedinţe de terapie, spaţii comune de recreere, lift, o bucătărie pe fiecare nivel şi terasă.
În ceaa ce privește avaria care a lăsat fără apă caldă și căldură aceste trei spitale, reamintim că RADET a anunțat, joi, că urmare a unei avarii produse pe Magistrala de termoficare 2Dn 600, veche de 43 de ani, se sistează furnizarea agentului termic pentru un interval de maximum 24 de ore in zona Fundeni. Cinci puncte termice si două instituții sunt afectate de această avarie, spune Regia printr-un comunicat de presă. (Detalii AICI)