Magazinele care vând naftalină sau cărbuni de grătar trebuie să plătească impozitul suplimentar pentru petrol și gaze

Magazinele care vând naftalină sau cărbuni de grătar trebuie să plătească impozitul suplimentar pentru petrol și gaze
Foto: Pixabay

Impozitul suplimentar din petrol și gaze se aplică și dacă o firmă are o activitate mică în domeniu, deși codul CAEN principal e altul.
Adică ajunge să fie plătit și de cei care nu desfășoară activități în petrol și gaze.

Din 1 ianuarie 2025, toate magazinele care comercializează astfel de produse ar trebui să plătească suplimentar

Acest lucru a fost observat de Camera Consultanților fiscali, care a trimis o scrisoare către Ministerul Finanțelor, aceasta fiind semnată de Dan Manolescu, președintele organizației.

Astfel, toate magazinele care vând antigel, ulei de motor, lemn sau cărbuni de grătar trebuie să plătească impozitul respectiv.
„Problematice sunt codurile CAEN 4671 și 4730 care includ, pe lângă activități de comerț pe lângă activități de comerț cu combustibili gazoși și pe bază de petrol și alte tipuri de combustibili sau produse derivate cu combustibili gazoși și pe bază de petrol sau alte componente, potrivit Hotnews.

Astfel, pare că ar ajunge să datoreze ICAS și agenți economici care nu desfășoară activități de comerț cu combustibili gazoși și pe bază de petrol, dar comercializează, chiar dacă izolat sau marginal: lemn de foc, brichete sau peleți, naftalină, uleiuri lubrifiante, antigel, cărbune”, spune Camera Consultanților Fiscali.

Ca atare, spune CCF, pot intra în sfera de aplicare a impozitului diverși retaileri (convenționali sau online) care la finalul anului 2023 au avut o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro și au astfel de produse în portofoliu – magazine de bricolaj, importatori și dealeri de autovehicule, piese și consumabile auto, supermarket-uri etc.

Aceste probleme au apărut după apariția Legii 290/2024 și OUG 138/2024, plafonul de 50 milioane euro fiind eliminat.
„Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2025, contribuabilii care desfășoară activități în aceste sectoare vor datora impozitul indiferent de nivelul cifrei de afaceri realizat în anul precedent, fiind afectat un număr exponențial de agenți economici, indiferent de mărimea acestora, ceea ce le poate genera atât probleme financiare majore prin creșterea substanțială a poverii fiscale, cât și o schimbare de comportament comercial prin eliminarea din gama de produse oferite spre vânzare a acelor categorii de produse eligibile pentru impozit, ceea ce va afecta prețul sau disponibilitatea în piață a acestora”, informează consultanții fiscali.

CCF roagă Ministerul Finanțelor să analizeze și să clarifice posibililele interpretări pe această temă în ceea ce privește anul fiscal 2025, cât și viitorul an 2025.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`