Spăgi grase, chirii uriaşe şi intervenţii la nivel înalt. Cu asta se confruntă comercianţii care vor să închirieze spaţii la metrou. Prin intermediul firmei sale, sindicalistul Ion Rădoi deţine monopolul pe fiecare centimetru pătrat. Vorbim despre o afacere de succes, care îi aduce profituri uriaşe.
„Trebuie să ai pile în primul rând, la ăştia de la Metrorex. Chiria este foarte mare”, spune o vânzătoare filmată cu camera ascunsă.
Spaţiile din subteranul Capitalei par imposibil de închiat pentru comercianţi. Fără şpăgi şi pile, nimeni nu are acces acolo.
Metrorex şi-a pus spaţiile comerciale la dispoziţia firmei lui Ion Rădoi începând cu luna decembrie 1990. De-a lungul anilor, afacerea a devenit tot mai bănoasă iar în noiembrie 1996, reprezentanţii Sindomet au reuşit să renegocieze contractul cu Metrorex, în condiţii şi mai avantajoase lor. „băieţii” sindicalistului urmau să încaseze 75% din venituri, iar Metrorex se împăca doar cu restul de 25%. Momentul de maximă satisfacţie al lui Rădoi coincide însă cu venirea în fruntea Metrorex a lui Gabriel Mocanu. La 4 octombrie 2007, directorul general Mocanu semnează un act adiţional la contractul parafat cu firma lui Ion Rădoi – întâmplător sau nu, pe atunci senator PSD – prin care prelungeşte înţelegerea până la 26 septembrie 2017.
În total, sindicatul administrează 236 de spaţii comerciale, însumând peste 4.500 de metri pătraţi.