MAE: Vești bune pentru o parte dintre românii din Istanbul. 131 de persoane ajung sâmbătă seară în București (VIDEO)
UPDATE 21.30 Prima aeronavă care a adus o parte dintre românii blocați în Turcia, în timpul tentativei eșuate de lovitură de stat a aterizat sâmbătă seară pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, informează B1 TV.
Vești bune pentru o parte dintre românii blocați pe aeroportul din Istanbul.
Cei 131 de cetăţeni români care au fost surprinşi în Turcia de lovitura de stat şi nu au mai putut să se întoarcă sâmbătă dimineaţă din Istanbul vor ajunge în scurt timp în Bucureşti. TAROM a trimis o cursă specială care să îi preia de pe aeroportul Ataturk. Alţi 131 de români vor fi aduşi în sâmbătă noapte din Istanbul de către compania de zboruri, informează B1 TV.
Prima cursă specială trimisă de TAROM pentru repatrierea românilor blocati pe aeroportul din Ataturk va aduce în ţară 131 de pasageri. Asta după ce cursa care trebuia să îi transporte în România sâmbătă dimineaţa a fost anulată. O a doua cursă umanitară va decola din Bucureşti pentru a recupera alţi 131 de români.
''Echipele mobile ale Consulatului General al României la Istanbul, aflate în Aeroportul Internaţional Atatürk, oferă asistenţă cetăţenilor români aflaţi în incinta acestuia. Până la acest moment, în punctele de întâlnire stabilite în aeroport s-au prezentat aproximativ 200 de persoane. Reamintim că punctele de întâlnire pentru cetăţenii români au fost stabilite în două locaţii– zona de check–in la poarta G17, iar în zona de tranzit – în proximitatea ghişeului central de informaţii, lângă Cafe Nero şi Magazinul Old Bazaar. La ora 16.25 (ora locală) va pleca spre Istanbul cursa regulată operată de compania TAROM, returul spre Bucureşti fiind preconizată pentru ora 18.35 (ora locală). Prin această cursă se va repatria un număr de 131 de cetăţeni români, printre care şi pasagerii cursei TAROM de dimineaţă, care a fost anulată. Atragem atenţia pasagerilor că locaţia de check-in se poate modifica şi le recomandăm în acest sens să urmărească permanent panourile de informare din aeroport''', informează Ministerul prin intermediul unui comunicat de presă, potrivit Mediafax.
”Zborul de întoarcere de la Istanbul va prelua atât pasagerii acestei curse cât și pasagerii zborului de azi dimineata care a fost anulat. Vorbim de 131 de pasageri în total. Compania TAROM a solicitat operarea unei curse suplimentare care să preia cetățenii români de pe Ataturk și care au cerut repatrierea. Costul acestei curse suplimentare este suportat de statul român”, a declarat Gerorgeta Dinu, purtător de cuvânt al TAROM.
La bordul aeronavei se află cei patru elevi olimpici la biologie, două familii cu copii și o bătrână bolnavă.
Români repatriați din Tircia cu o cursă specială TAROM
#DIRECT_ONE_7h1l8l#
Ministerul Afacerilor Externe a trimis şi două echipe consulare la graniţa Turciei cu Bulgaria care au facilitat tranzitul a 35 de autoturisme cu cetăţeni români.
Sute de turişti români au fost surprinşi de evenimentele care au avut loc vineri seara în Turcia.
”În parcarea resortului am văzut foarte multe mașini de România, iar îngrijorarea a fost că la întoarcere trbuie să parcurgem cu mașina, dar sperăm ca lucrurile se liniștesc până când ne vom întoarce în țară. Este o stare de neliniște și de așteptare în sensul că toată lumea așteaptă să vadă ce se întâmplă, aici erau foarte multe evenimente culturale”, a declatat o turistă româncă din Turcia.
Femeia plecate cu o zi în urmă pe litoralul turcesc. Cu toate că incidentele n-au afectat zonele frecventate de turişti, atmosfera rămâne tensionată.
”Noi am ajuns ieri în Vidin, este foarte aproape de Bodrum, aseară când am aflat despre evenimente am fost îngroijorați penrtu că știam că Erdogan se afla în Bodrum. Nu știam în ce măsura vom fi afectați, noi suntem într-un resort izolați. Am sunat la consulat. Am primit asigurări, ni s-a spus care este starea de fapt și am fost sfătuiți să nu ieșim din resort”, a mai spus românca.