MAE salută celebrarea Zilei NATO în România: Alianţa Nord-Atlantică rămâne principalul garant al securităţii României

Publicat: 05 04. 2015, 12:04

Ministerul român al Afacerilor Externe salută celebrarea, duminică, a Zilei NATO, subliniind că Alianţa Nord-Atlantică este principalul garant al securităţii României.

„Aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, în aprilie 2004, a reprezentat un moment marcant în istoria ţării noastre, semnificând realizarea unui deziderat major de politică externă, care a beneficiat de întreg sprijinul societăţii româneşti. Prin contribuţiile sale, România a participat la misiunile şi operaţiile Aliate şi a adus valoare adăugată în elaborarea politicilor NATO, conturându-şi în tot acest timp un profil aparte în cadrul Alianţei”, se arată într-un comunicat al ministerului Afacerilor Externe.

„Alianţa Nord-Atlantică rămâne principalul garant al securităţii României, iar obiectivul central din perspectiva ţării noastre îl reprezintă consolidarea relevanţei şi eficacităţii NATO, ca pilon fundamental al securităţii euro-atlantice”, mai transmite MAE.

Totodată, MAE precizează că în 2015, România va urmări întărirea solidarităţii Aliate, în contextul situaţiei de securitate la nivel internaţional şi în vecinătatea estică.

„În 2015, România va urmări consecvent întărirea solidarităţii Aliate, consolidarea relaţiei transatlantice, precum şi promovarea în continuare a valorilor euro-atlantice în vecinătate în scopul asigurării unui mediu de securitate stabil şi predictibil. ‎Situaţia de securitate la nivel internaţional şi, mai ales, cea din vecinătatea estică şi sudică a Alianţei, impune ca NATO să se concentreze asupra dezvoltării sarcinii sale originare, cea privind apărarea colectivă”, se mai arată în comunicatul citat.

Pe 29 martie 2004, România a depus instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat american, SUA fiind depozitarul Tratatului Alianţei Nord-Atlantice (Washington, 1949), iar la 2 aprilie 2004 s-a desfăşurat, în cadrul reuniunii ministeriale Aliate, ceremonia arborării drapelului ţării noastre la Cartierul General al NATO.

În baza Legii 390/2004, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.