MAE: Rusia a declarat ca personae non gratae zece reprezentanți ai Ambasadei României la Moscova
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că zece reprezentanți ai Ambasadei României în Rusia au fost declarați personae non gratae. România a procedat similar pe data de 5 aprilie, când 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti au fost declarate personae non gratae.
Zece reprezentanți ai Ambasadei României în Rusia, declarați ca personae non gratae
Decizia autorităților române a avut la bază activitățile şi acțiunile celor 10 persoane, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că Federaţia Rusă a declarat ca personae non gratae 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei României la Moscova, aceasta fiind o reacţie la declararea personae non gratae de către România, la 5 aprilie 2022, a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”, se arată pe site-ul oficial MAE.
„MAE reiterează condamnarea fermă a agresiunii ilegale, nejustificate și neprovocate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și a crimelor de război și a altor crime internaționale comise în această țară de către forțele ruse”, se mai arată în comunicat.
România a declarat personae non gratae 10 reprezentanți ai Ambasadei Rusiei la București
Pe 5 aprilie, autoritățile române au decis să declare personae non gratae pe teritoriul României un număr de 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.
„Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”, se arată în informarea MAE.
„Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 5 aprilie 2022, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Valery Kuzmin, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice”, se arată în informarea MAE. Cu prilejul convocării, MAE a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei”, se mai arată în același comunicat.