MAE avertizează cetăţenii români asupra unei pandemii de gripă aviară în Hong Kong

Publicat: 06 12. 2013, 15:36

Ministerul de Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Hong-Kong asupra faptului că autorităţile locale au ridicat nivelul de alertă pentru pandemia de gripă aviară, în urma confirmării primului caz de gripă în rândul populaţiei.

MAE precizează că este vorba de gripă aviară A (H7N9), iar simptomele sunt similare cu cele ale gripei comune: stare febrilă, oboseală generală, disconfort, dureri de gât, tuse, spută excesivă şi acumularea de fluide în plămâni.

Autorităţile locale recomandă evitarea zonelor aglomerate, în special pieţele în care se comercializează păsări vii, a contactului direct cu acestea şi îndeamnă cetăţenii să folosească măşti de protecţie.