MAE: Atenționare de călătorie pentru românii din Bulgaria. Restricții de trafic pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse

MAE: Atenționare de călătorie pentru românii din Bulgaria. Restricții de trafic pe Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse
Foto: politiadefrontiera.ro

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele puse la dispoziţie de autorităţile bulgare, începând cu data de 10 iulie 2024 se vor desfăşura lucrări de reparaţie majoră la Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse pe tronsonul bulgar, Agerpres.

MAE a informat că vor fi restricții de circulație pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei Giurgiu – Ruse

Lucrările de reparație ar dura 730 de zile, fără ca acestea să ducă la oprirea traficului rutier pe pod, a transmis MAE.

În prima etapă a reparațiilor, circulația rutieră de pe pod va fi restricționată pe sensul de intrare în Bulgaria, iar ulterior pe sensul de ieșire din Bulgaria, pe direcția către România.

Reparațiile se vor efectua pe timpul zilei, pe segmente rutiere de 400 de metri și vor implica organizarea şi reglementarea temporară a circulaţiei rutiere pe pod, pe tronsonul rutier bulgar, pe o singură bandă, cu regim asigurat de accesibilitate alternativă a autovehiculelor şi de semnalizare prin sisteme de semafoare adaptive, indicatoare rutiere şi personal de dirijare.

Cetățenilor români le este recomandat să conducă preventiv, cu viteză adecvată, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului şi să ia în considerare posibilitatea măririi timpilor de aşteptare la trecerea frontierei.

Detalii importante pentru cetățenii români

Turiștilor români care vor să se întoarcă în țară prin PCTF Ruse le este recomandat să își pregăteacă din timp suma exactă pentru taxa de pod și anume 2 euro sau 4 leva ori să plătească cu cardul.

De asemenea, în punctele de frontieră bulgare, funcţionează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite sau amenzi de circulaţie aplicate pe teritoriul Republicii Bulgaria, care se fac venit la bugetul de stat bulgar. În astfel de cazuri, cetăţenii români identificaţi de sistem sunt obligaţi să îşi achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.

Cetăţenii români pot folosi pentru intrarea în România şi celelalte puncte de trecere a frontierei situate la graniţa cu Bulgaria, precum:

  • PCTF Vidin – Calafat;
  • PCTF Kardam – PCTF Negru Vodă;
  • PCTF Silistra – Ostrov Călăraşi;
  • PCTF Dobromir – Krushari şi PCTF Kainardzha – Lipniţa (aceste două puncte funcţionează cu orar 8,00 – 20,00 şi doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t);
  • PCTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferryboat) (www.feribot-eurobac.ro);
  • PCTF Svishtov – Zimnicea (ferryboat) (www.ferry.bg);
  • PCTF Oryahovo – Bechet (ferryboat) (www.ferryboat.bg);
  • PCTF Aydemir (Silistra) – Chiciu (Călăraşi) (ferryboat) (www.spikaferry.com).

Recomandări pentru firmele românești de transport internațional

MAE le recomandă firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri care urmează să tranziteze teritoriul bulgar în perioada următoare să ia măsurile adecvate pentru pentru organizarea temeinică a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al şoferilor prin luarea în considerare a unor timpi de aşteptare considerabil măriţi la trecerea frontierelor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.meteoalarm.org, şi www.mae.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`